04 mai 2022 | 17:26

​​Un elicopter militar rus a intrat în spațiul aerian al Finlandei

ULTIMA ORĂ
​​Un elicopter militar rus a intrat în spațiul aerian al Finlandei

Un elicopter militar rus a pătruns, pentru scurt timp, miercuri dimineaţă, în spaţiul aerian finlandez, în contextul tensiunilor generate de planul Guvernului de la Helsinki privind aderarea la NATO. Aparatul a fost un model Mi-17 și a zburat patru-cinci kilometri, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Finlanda.

Alertă în nordul Europei. Un elicopter al armatei ruse a intrat în spațiul aerian finlandez

Este al doilea incident de acest tip detectat în spaţiul aerian al Finlandei, în ultima lună, pe fondul cererii de aderare a țării la Alianța Nord- Atlantică. La începutul lui aprilie, un aparat de zbor aparţinând armatei ruse a procedat la fel.

Sâmbătă, 30 aprilie, o aeronavă militară rusească a încălcat, pentru scurt timp, spațiul aerian al Suediei, potrivit Ministerului Apărării din această țară scandinavă. Interceptarea inamicului a venit într-un moment în care statul nordic ar putea depune cererea de aderare la NATO în următoarele săptămâni, demers respins de Rusia.

Incident similar în Suedia

Avionul care a încălcat spațiul aerian suedez a fost zărit la est de insula Bornholm, apoi a zburat spre teritoriul Suediei. Militarii forțelor aeriene suedeze au urmărit și fotografiat incidentul. Modelul Antonov An-30 este un avion cu elice folosit, printre altele, pentru desenarea hărților. Aparatul a fost dezvoltat în Uniunea Sovietică și este utilizat din 1967.

„Vom acționa, bineînțeles, diplomatic împotriva acestui lucru. Această acțiune este neprofesionistă și, având în vedere situația generală de securitate, extrem de nepotrivită. Suveranitatea suedeză trebuie să fie întotdeauna respectată”, a afirmat ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist.

Moscova respinge categoric integrarea Suediei şi Finlandei în NATO

Kremlinul se opune vehement aderării Suediei şi Finlandei la NATO. În luna martie, patru avioane de vânătoare rusești au pătruns în spaţiul aerian suedez, în zona Insulei Gotland din Marea Baltică. Oficialii ruși au avertizat că eventuala admitere a celor două țări nordice în organizația militară occidentală va atrage consecinţe.

„NATO nu este tipul de alianţă care garantează pace şi stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianţa Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare”, a spus recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Putin amenință cu arme nucleare

Federația Rusă a amenințat direct că va fi forţată să „restabilească echilibrul militar” prin întărirea apărării sale în zona baltică, inclusiv prin folosirea de arme nucleare, dacă Suedia și Finlanda decid să abandoneze decenii de nealiniere militară prin aderarea la alianța militară. Apoi, un alt avertisment al Moscovei, prin vocea reprezentantului său în Consiliul Arctic, Nikolai Korciunov, spune că se pot produce „incidente neintenţionate“ în regiune, dacă NATO va fi prezentă la frontierele Rusiei.