WhatsApp continuă transformarea: în curând, nu o să mai recunoști aplicația lui Mark Zuckerberg

WhatsApp continuă transformarea: în curând, nu o să mai recunoști aplicația lui Mark Zuckerberg

Oficialii WhatsApp se dau peste cap pentru a face față concurenței din partea Telegram sau Signal. În același timp, încearcă să împrumute pagini din volumul de funcționalitate al WeChat, cea mai populară aplicație din China. Aceasta din urmă a început ca o aplicație de chat, dar acum centralizează o sumedenie de funcții sub aceeași umbrelă.

La câteva săptămâni după ce a obținut permisiunea din partea autorităților indiene de a extinde numărul de utilizatori care au acces la transferul de bani prin WhatsApp, șefii serviciului de chat au început să ofere aceeași funcționalitate în Statele Unite ale Americii. Diferența semnificativă dintre plățile prin WhatsApp în India și în SUA ține de furnizorul din spate al serviciului. Americanii vor folosi Novi, după cum se poate vedea în postarea de Twitter de mai jos.

WhatsApp include transfer de bani prin Novi

La bază, Novi este un portofel digital de criptomonede ce face parte tot din portofoliul de companii al Meta (ex – Facebook). În prima fază, în octombrie, a fost disponibil pe un număr limitat de utilizatori în USA și Guatemala. Dintr-un punct de vedere, funcționa precum Revolut și te ajuta să trimiți și să primești rapid bani, de pe un telefon pe altul. Acum, Novi a fost încorporat în WhatsApp.

Disponibil în prima fază doar în SUA, sistemul de plăți Novi va fi disponibil în viitor prin intermediul Facebook, Instagram și WhatsApp. Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut de către co-fondatorul David Marcus.

În cazul WhatsApp, pentru a trimite bani, este suficient să intri într-o conversație, să apeși pe + în stânga câmpului în care tastezi mesaje, să alegi Novi, să te autentifici și să alegi suma. Transferul este sigur, instant și fără niciun fel de comisioane. Banii vor apărea în fereastra de dialog, fără niciun fel de intervenție suplimentară.

Citește și: