Veste bună pentru cei cu probleme după coronavirus: efectele pe termen lung ale Covid-19 se pot vindeca, în sfârșit

Veste bună pentru cei cu probleme după coronavirus: efectele pe termen lung ale Covid-19 se pot vindeca, în sfârșit

Cercetătorii au început de curând să înțeleagă consecințele pe termen lung ale infecției cu Covid-19. Acum, se pare că au făcut progrese și în a remedia acele efecte, începând cu reducerea capacității pulmonare.

Deși mai este mult de lucru până la remedierea acelor efecte pe termen lung suferite de bolnavii care s-au vindecat de coronavirus, progresele în acest sens sunt importante. Cercetătorii de la Universitatea La Trobe din Melbourne au reușit în premieră să descrie cu precizie modul în care COVID-19 atacă țesutul pulmonar – un pas important în prevenirea recuceririi capacității pulmonare pe termen lung, anunță MedicalXpress.

Primele rezultate ale descoperirii oamenilor de știință din Melbourne au fost deja publicate în Communication Biology și includ imagini de la nivelul atomic cu interacțiunile dintre o proteină a coronavirusului SARS-CoV-2 și cele din țesuturile umane, inclusiv cele pulmonare. 

Profesorul Marc Kvansakul este unul dintre co-autorii studiului și a atras atenția asupra utilității acestor descoperiri. El a insistat asupra faptului că înțelegerea modului în care virusul atacă plămânii este vital pentru prevenirea reducerii capacității pulmonare pe termen lung în cazul unor pacienți care s-au îmbolnăvit de COVID-19 – inclusiv în rândul acelora care nu prezintă factori de risc.

„Am văzut mulți pacienți din întreaga lume revenindu-și după faza acută a bolii doar pentru a descoperi că au plămânii și alte organe afectate pe termen lung”, afirmă prof. Kvansakul. „Depistarea modului exact în care aceste deteriorări au loc ne aduce cu un pas mai aproape către dezvoltarea de tratamente care pot fi administrate pacienților în timp ce aceștia se află încă în terapie intensivă”, a adăugat cercetătorul.

„Scopul final este de a-i ajuta pe acești oameni să se vindece mai rapid și mai complet și prevenirea oricăror probleme respiratorii de durată”, este părerea sa. Ca referință, folosind raze puternice de lumină, cercetătorii au reușit să obțină imagini ale modului în care SARS-CoV-2 se leagă și deturnează Pals1, o proteină cheie din țesuturile umane. Acest lucru creează apoi o breșă prin care virusul intră în țesutul pulmonar, provocând cicatrice ireversibile.

Vaccinurile anti-Covid trebuie completate de tratamente

Deși au început să fie disponibile peste tot, vaccinurile pentru prevenire infecțiilor cu Covid-19 nu țin loc de tratamente ale efectelor pe termen lung. Pe marginea acestui subiect a vorbit profesorul Patrick Humbert, co-autor al studiului. „Am văzut deja cum acest virus poate suferi mutații, apărând noi tulpini, ceea ce înseamnă că vaccinurile actuale nu vor fi mereu eficace”, a afirmat Humbert.

„De asemenea există numeroase țări din întreaga lume care cel mai probabil nu vor atinge o rată ridicată a vaccinări pentru ceva timp. Virusul va fi alături de noi pentru o perioadă foarte îndelungată, astfel că ajutarea oamenilor să obțină o vindecare rapidă și completă este absolut vital”, a adăugat cercetătorul.

La rândul său, profesorul Kvansakul a explicat că următorul pas este dezvoltarea unor medicamente care să atace interacțiunea dintre virus și țesutul uman, acestea având potențialul de a reduce infecțiozitatea și răspândirea virală, dar și afectarea plămânilor. Astfel de procese sunt foarte importante mai ales în cazul persoanelor care nu se pot vaccina din motive medicale sau prezintă un răspuns imunitar slab în urma administrării vaccinurilor anti-Covid dezvoltate până în prezent.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: