Vaccinurile care nu vor fi incluse în pașaportul european de vaccinare, oficiale: de ce lipsesc din listă

Vaccinurile care nu vor fi incluse în pașaportul european de vaccinare, oficiale: de ce lipsesc din listă

În cadrul Uniunii Europene, au fost certificate și distribuite doar câteva vaccinuri, deși la nivel global mai există câteva. În acest context, pașaportul verde european de vaccinare anti-Covid-19 nu le va include pe toate.

Este doar o chestiune de timp până când particularitățile pașaportului european de vaccinare vor fi bătute în cuie. În teorie, ar trebui ca acest lucru să se întâmple înainte de finele săptămânii, ca până în vacanța de vară deja să se bucure de o distribuție la scară largă. Există însă, deja, câteva detalii importante care au ajuns online.

Nu se vor putea bucura de pașaportul verde sau pașaportul european de vaccinare persoanele care au fost imunizate cu vaccinurile din China și Rusia. Există multe motive pentru această decizie, dar cea mai importantă are legătură cu faptul că respectivele vaccinuri nu sunt aprobate în Europa. Deși țări precum Ungaria le folosesc în campania de vaccinare și fac parte din UE, acea decizie a fost luată independent, în afara blocului comunitar

În ceea ce privește vaccinul din China, sunt șanse mari ca respectivul să fie ignorat deoarece coronavirusul vine de acolo, iar autoritățile de la Beijing s-au bucurat deja de încasări semnificative din echipamente medicale, dezinfectanți, măști și nu numai. Nu ajută nici faptul că nu au făcut foarte ușoară viața delegației OMS care a încercat să afle contextul apariției primelor cazuri de Covid-19.

În privința Rusiei, problemele de transparență legate de procesul de testare, cât și regimul lui Vladimir Putin nu sunt particularități care să faciliteze aducerea acestui vaccin în Europa, de aici și absența lui de pe pașaportul verde.

În final, cei care au parte doar de aceste vaccinuri, vor fi în continuare nevoiți să-și facă teste de depistare a noului coronavirus cu maxim 72 de ore înainte să plece la drum. Rămâne să vedem informațiile care vor mai ajunge în spațiul public despre viitorul document menit să faciliteze circulația liberă în UE.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: