Trailer-ul „Death on the Nile” a fost lansat: la ce să ne așteptăm de la noul film cu Gal Gadot

Trailer-ul „Death on the Nile” a fost lansat: la ce să ne așteptăm de la noul film cu Gal Gadot

20th Century Studios a lansat trailer-ul pentru una dintre cele mai recente producții ale sale, „Death on the Nile”, cu Armie Hammer și Gal Gadot, în rolurile principale.

În dulcele stil Hercule Poirot, cel al Agathei Christie, noua peliculă promite crime, mister și foarte mult thriller. Rămâne de văzut dacă adaptarea cinematografică va face cinste moștenirii scriitoarei, cea care a creat un adevărat imperiu.

În „Death on the Nile” îl putem vedea pe Hercule Poirot pe vasul S.S. Karnak, în timpul unei vacanțe pe care acesta o petrece în Egipt. Alături de acesta se află un cuplu de îndrăgostiți, personaje care ar putea deveni leitmotif-ul intrigii filmului. Desigur, cei ce au citit deja cărțile scrise de Christie ar putea să aibă o vagă idee despre ceea ce se va întâmpla în film.

Firește, descoperirea unui cadavru la bordul navei devine doar o chestiune de timp (iar acest lucru chiar se întâmplă), Hercule Poirot fiind pus în postura de a-și da seama cine este criminalul, dintre toți cei prezenți.

Kenneth Branagh va juca rolul lui Hercule Poirot, în „Death on the Nile”

Personajul principal va fi interpretat de Kenneth Branagh. Din distribuție vor mai face parte, alături de acesta, Annette Bening, Gal Gadot, Ali Fazal, Dawn French, Armie Hammer, Rose Leslie, Emma Mackey, Sophie Okonedo, Jennifer Saunders și Letitia Wright

Pelicula „Death on the Nile” a fost anunțată la doar o săptămână după lansarea filmului „Murder on the Orient Express”, ce s-a transformat rapid într-un succes financiar fabulos pentru compania 20th Century Fox. Cu toate astea, filmările au început oficial la sfârșitul anului 2019,  mai exact, după ce Disney a achiziționat fostul studio.

În mod evident, filmul a fost amânat o perioadă, din princina restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19 – ceea ce n-ar fi tocmai o excepție, în ceea ce privește lansările cinematografice ale ultimei perioade.

„Death on the Nile” este programat să fie lansat oficial în cinematografe în data de 11 februarie 2022. 

Citește și: