Tehnologia inovatoare prin care e monitorizată vaccinarea în această țară

Tehnologia inovatoare prin care e monitorizată vaccinarea în această țară

Pentru a ţine evidenţa datelor legate de dozele de vaccin şi de temperaturile la care sunt ţinute acestea înainte de a fi administrate pacienţilor, vaccinurile trebuie monitorizate. Și se caută soluții pentru a face acest lucru. Aceasta este cea mai nouă tehnologie prin care se monitorizează vaccinurile anti-Covid.

Astfel, două spitale din Regatul Unit au implementat soluţii bazate pe blockchain. Blockchain este tehnologia de tip registru imuabil din spatele criptomonedelor.

Unităţile Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din South Warwickshire, Anglia, utilizează în prezent o soluţie dezvoltată de firma britanică Everyware şi de organizaţia americană Hedera Hashgraph. Everyware utilizează senzori pentru a monitoriza echipamentele de stocare în timp real, în timp ce Hedera este un dezvoltator de blockchain susţinut de companii precum Google şi IBM.

Cum funcționează cea mai nouă tehnologie în monitorizarea vaccinurilor: blockchain

Blockchain-ul este o tehnologie relativ nouă care transferă încrederea de la terțe părți în propriile mâini. În acest fel, putem verifica propriile tranzacții și datele noastre. Această nouă tehnologie permite tranzacții globale mai rapide și mai sigure, ceea ce la rândul lor favorizează globalizarea, notează CNBC, ZF. Tehnologia blockchain a fost folosită în domenii variate, inclusiv gigantul Walmart a utilizat-o pentru trasabilitatea lanţurilor de aprovizionare cu alimente şi pentru a identifica în timp real potenţialele pericole de contaminare.

Tom Screen, director tehnic în cadrul Everyware, a declarat că senzorii monitorizează temperatura din unităţile de refrigerare a vaccinurilor anti-COVID-19, iar datele sunt trimise mai apoi către o platformă de cloud unde sunt criptate şi transferate pe reţeaua blockchain a Hedera.

Obiectivul operaţiunii este reprezentat de stocarea digitală a datelor pe care le generează vaccinurile sensibile la temperatură, precum cele dezvoltate de Pfizer şi BioNTech. În teorie, spitalele ar putea fi în stare să găsească toate neregulile în unităţile de refrigerare, înainte de administrarea propriu-zisă a vaccinurilor.

De ce nu trebuie să te relaxezi chiar și după vaccin. Ce poate provoca următorul val COVID-19

Am ajuns în etapa a doua a vaccinării și din ce în ce mai mulți oameni se programează să se imunizeze contra Covid-19. Psihologii comportamentali spun însă că mulți oameni cred în mod eronat că sunt în siguranță imediat ce se vaccinează.

Oamenii vaccinați cred în mod eronat că sunt total imuni și încep să socializeze cu alte persoane, în ciuda amenințării continue a coronavirusului. Prof. David Halpern, președintele echipei Behavioral Insights, a declarat recent, potrivit The Guardian, că sondajele au arătat că cei care au primit vaccinul se pregăteau să se întâlnească cu familia și prietenii, ceea ce ar putea duce la o altă creștere a numărului de cazuri infectate cu coronavirusul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: