Taxa auto care i-ar putea lovi din plin pe șoferii români: de ce este inevitabilă

Taxa auto care i-ar putea lovi din plin pe șoferii români: de ce este inevitabilă

România trebuie să regândească sistemul de taxare a autoturismelor pentru a stimula cumpărarea de mașini electrice sau hibride.

„România are nevoie de un nou sistem de taxare a autoturismelor pe principii ecologice pentru a diminua apetitul pentru achiziţia de maşini second-hand, concomitent cu achiziţia de maşini electrice şi/sau hibride şi dezvoltarea reţelei de staţii de încărcare, pentru a-şi atinge atât obiectivele incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi prin Pactul Verde european. Măsurile de stimulare, cum sunt Programele „Rabla” şi „Rabla plus”, se dovedesc insuficiente în contextul ţintelor ambiţioase stabilite la nivel european”, a precizat Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor fiscale şi juridice PwC România într-un comunicat emis către Agerpres.

Acesta a explicat că impozitarea autoturismelor ar trebui să aibă în vedere principii de mediu şi ar trebui să vizeze atât taxa aplicată în momentul înmatriculării, cât şi impozitul anual.

„Aşa cum ştim, autorităţile au încercat, de la momentul aderării la UE, să limiteze importurile de maşini vechi, însă căile alese nu au fost cele mai bune. Cu toate acestea introducerea unei timbru de mediu (fostă taxă de primă înmatriculare) este posibilă şi poate fi formulată astfel încât să nu încalce prevederile legislaţiei comunitare. În același timp, sistemul de impozitare anual a mașinilor nu mai fost revizuit de peste un deceniu şi ar putea fi regândit, luând în calcul componenta de mediu”, a precizat Anghel.

Mașinile electrice sunt viitorul

„În lipsa unei legislații care să limiteze aceste achiziții, vom vedea că pe măsură ce statele din vestul Europei încep să interzică mașinile poluante, cu precădere cele cu motorină (diesel), țările din Est, printre care România, vor absorbi oferta foarte ieftină de mașini second hand, cu impact major asupra calității mediului”, a mai arătat expertul.

Cu toate acestea, vânzările de automobile electrice și hibride au avut o creștere semnificativă comparativ cu 2020, și reprezintă un sfert din înmatriculările noi din primele 11 luni, potrivit datelor ACAROM citate de consultantul fiscal.

„Evoluţia este încurajatoare, însă cifrele pentru second hand sunt încă la cote alarmante. Potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), înmatriculările de automobile second hand sunt de trei ori mai mari decât a celor noi, respectiv 368.521 de unităţi în primele 11 luni ale anului faţă de 109.350 unităţi. Astfel, gradul de penetrare pe piaţa românească a maşinilor electrice şi hibrid rămâne încă redus din cauza preţului ridicat în raport cu cel al maşinilor vechi second hand, deşi statul acordă stimulente financiare prin Rabla Plus. Fenomenul de îmbătrânire accelerată a parcului auto din România este în contradicţie cu evoluţiile din ţările dezvoltate din vestul Europei, care acordă o importanţă sporită protejării mediului şi siguranţei, în timp ce încearcă să se pregătească pentru adoptarea la scară cât mai largă a maşinilor electrice”, a subliniat Daniel Anghel.

Citește și: