Speranțele AMD de a domina piața plăcilor video scade pe zi ce trece: cine câștigă

Speranțele AMD de a domina piața plăcilor video scade pe zi ce trece: cine câștigă

Cu toate că a sperat că va micșora distanța în fața principalului său competitor, AMD mai are mult de tras.

Atunci când te gândești la plăci video, primele nume care îți vin în minte sunt Nvidia și AMD. Cele două mega corporații domină industria plăcilor grafice de zeci de ani. Acești rivali tradiționali încearcă să își ia fața unul altuia în fiecare an. Din păcate pentru echipa roșie, AMD, în ultimul timp verzii au condus detașat în această luptă. Mai trist este că acest lucru nu s-a schimbat nici după lansarea lui BigNavi, cel puțin asta arată un nou raport de livrări. Mă rog, surprinzătoare este poziția celor de la Intel care domină acest segment de piață. Pare foarte ciudat dar nu uita că fiecare procesor pe care Intel îl produce vine cu un cip grafic integrat.

Sunt două mari categorii de care trebuie să ținem cont. Prima include livrările de plăci video în general sau altfel spus tot ce înseamnă sisteme PC pre-asamblate, plăci dedicate din laptopuri și  cipuri grafice pentru console, iar a doua categorie cea a plăcilor dedicate luate ca piese hardware separate.

Dacă luăm în considerare doar a doua categorie o să observăm că AMD a pierdut teren în fața celor de la Nvidia. Asta se traduce printr-o scădere de la 19% în primul trimestru din 2021, la 17% în al doilea trimestru al aceluiași an. Practic tot ce pierd „roșii” este aborbit de către concurență de aceea „verzii” au ajuns la o cotă de piață de aproape 83%.

Acest lucru este confirmat din mai multe surse. O dată avem raportul lansat de către Jon Peddie Research dar și din Sondajul Hardware Steam, care arată că 72,41% din utilizatori utilizează o placă video Nvidia, în timp ce doar 15.31% folosesc AMD.

Cum arată viitorul pentru AMD

Cota de piață nu este neapărat tradusă prin bucăți vândute sau ce corporație are mai multe plăci în sistemele active în acest caz ci mai degrabă prin ce tehnologie este prioritizată de către developeri. Aici este de fapt adevărata luptă. Sunt două tehnologii existente în acest moment pe piață și amândouă au de a face cu tehnica de upscaling, modul în care o fac, însă, este eminamente diferit. Mă refer la tehnologia Nvidia Deep Learning Super Sampling, pe scurt DLSS și la cea open source a celor de la AMD FidelityFX Super Resolution.

Aici lucrurile devin și mai interesante deoarece AMD a reușit performanța de a monopoliza întreg segmentul de cipuri video pentru console. Toate fie că ne referim la Xbox sau PlayStation folosesc cea mai nouă generație de GPU AMD bazată pe tehnologia RDNA 2. Acest lucru poate înclina balanța în favoarea echipei roșii.

Dacă dăm la o parte graficile, statisticile și rapoartele o să vedem că lucrurile nu sunt așa de întunecate pentru AMD. Un alt factor care nu poate fi ignorat este și criza mondială a plăcilor video astfel că orice potențial cumpărător își va achiziționa prima placă care devine disponibilă pe piață.

În orice caz AMD este clar că mai are de lucru până va reuși să îi aducă cu picioarele pe pământ pe cei de la Nvidia, ca să nu mai zic ca anul ce urmează va aduce încă un competitor pe piață și anume Intel.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: