Se schimbă regulile pentru voucherele și tichetele românilor: ce se întâmplă, din 2022

Se schimbă regulile pentru voucherele și tichetele românilor: ce se întâmplă, din 2022

Ministerul Finanţelor a realizat un proiect de Ordonanță care schimbă radical regulile pentru emiterea voucherelor și tichetelor de care beneficiază angajații români.

Conform proiectului, se pare că, începând de anul viitor, voucherele și tichetele vor fi emise doar pe suport electronic.

De ce s-a luat această decizie

Conform explicațiilor inițiatorilor acestei măsuri, se pare că la baza schimbărilor stau două mari motive. Primul ar fi acela că, datorită suportului electronic, vor putea fi combătute fraudele fiscale, deoarece fluxurile de bani vor fi transparentizate.

Al doilea motiv invocat este acela al pandemiei. Suportul electronic, deci dispariția tichetelor și voucherelor în format fizic, va proteja cetățenii în contextul epidemiologic actual, deoarece hârtiile nu vor mai fi transmise din mână în mână, gest care poate crește riscul transmiterii infecției în rândul populației care intră în contact cu aceste hârtii.

„În situaţia actuală extraordinară, cauzată de pandemia de COVID-19 şi riscurile asociate acesteia, pentru a nu pune în pericol sănătatea populaţiei a fost recomandată efectuarea plăţilor fără numerar, prin mijloace moderne de plată, precum cardurile sau plăţile online. Utilizarea cât mai extinsă a cardurilor reprezintă o soluţie a cărei eficienţă este dovedită în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale şi care astfel asigură, implicit, creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat.

Acordarea biletelor de valoare pe suport electronic unui număr cât mai mare de beneficiari va conduce la creşterea reţelei de acceptare, inclusiv în mediul rural, fapt care va impacta pozitiv şi numărul de plăţi făcute cu alte tipuri de carduri şi pe cale de consecinţă, va constitui o măsură în plus în combaterea fraudei fiscale, prin stabilirea trasabilităţii fluxurilor băneşti”, se precizează în nota de fundamentare.

„Prin proiectul de act normativ sunt aduse modificări şi completări Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care vizează, în principal, următoarele aspecte: emiterea biletelor de valoare exclusiv pe suport electronic, abrogarea dispoziţiilor privind emiterea biletelor de valoare pe suport hârtie, menţiunile necesare a fi înscrise sau stocate, pe suportul electronic al biletelor de valoare, pentru ca acestea să fie valabile (…) Se precizeză faptul că, în acord cu dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile care vizează modificarea art. 25 şi 26 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.”, se mai precizează în document.

Citește și: