Se dau bani de la stat: cum pui mâna pe ei, ca să devii patron

Se dau bani de la stat: cum pui mâna pe ei, ca să devii patron

Câteva organizații vor distribui fonduri de câte 25.000 de euro. Iată cine este eligibil și cum obții acești bani de la stat.

S-a stabilit lista finală cu cele 55 de organizații care vor derula proiecte în cadrul unei linii de finanțare europeană, prin care se vor acorda și granturi de până la 25.000 de euro fiecare unor tineri care nu au nici loc de muncă și nici nu mai sunt încadrați într-o formă de învățământ. Motivul? Ca să devină patorni de firme.

Este vorba despre linia de finanțare „Viitor pentru tineri NEET”, finanțată din Programul Operațional Capital Uman (POCU), notează StartupCafe.ro.

În urma unui apel de proiecte deschis în noiembrie 2020, Autoritatea de management POCU de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a selectat 55 de proiecte cu valori de maximum un milion de euro sau patru milioane de euro, fiecare.

Statul îți dă bani, ca să devii patron

Scopul principal al acestor proiecte este formarea profesională a tinerilor NEET – „Not in Education, Employment, or Training”, adică tineri care nu au job, dar nici nu mai urmează o formă de educație sau instruire.

În unele cazuri, tinerii NEET participanți vor putea să urmeze o rută antreprenorială, în care vor putea obține, în urma unui proces de selecție destul de complex, un grant de până la 25.000 de euro, pentru a-și deschide o mică afacere. În plus, acești tineri șomeri trebuie să se încadreze în intervalul de vârstă 18-29 de ani.

Cele 55 de proiecte totalizează 526 de milioane de lei și sunt derulate în trei regiuni de dezvoltare: sud-est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea), sud-vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea) și sud-Muntenia (Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași).

Lista organizațiilor pentru cele trei regiuni de dezvoltare menționate poate fi vizualizată și descărcată chiar aici. Iar ghidul solicitantului și schema de minimis pot fi descărcate de aici.

Planurile de afaceri vor fi supuse aprobării unei comisii de selecție, pe baza unor criterii stabilite de beneficiarul finanțării nerambursabile, conform aceleiași surse. La final, vor fi selectate cele mai bune planuri de afaceri, iar titularii vor primi subvențiile de maximum 25.000 de euro fiecare, pentru a-și dezvolta firmele.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: