Rușii își iau jucăriile și pleacă de pe Stația Spațială Internațională: planul ambițios din spatele veștii

Rușii își iau jucăriile și pleacă de pe Stația Spațială Internațională: planul ambițios din spatele veștii

De peste două decenii, Stația Spațială Internațională sau ISS a funcționat ca un spațiu comun de cercetare pentru astronauți de pe întregul mapamond. Rușii au decis însă că se poate mai bine.

Efortul științific de pe International Space Station s-a reflectat în beneficii semnificative atât în ceea ce privește explorarea spațiului, cât și pentru dezvoltarea de diverse tehnologii pe Pământ. Dincolo însă de un laborator de cercetare cu gravitație zero, acel proiect a reprezentat un progres important în ceea ce privește pacea și înțelegerea dintre SUA și Rusia, într-o perioadă tensionată de după Războiul Rece. Ca referință, stația este administrată în egală măsură de cele două țări menționate împreună cu Canada, Japonia și Europa.

Există de ceva timp zvonuri legate de retragerea Rusiei din acest proiect științific de colaborare, iar AFP a dobândit noi informații despre propria stație spațială lansată de Kremlin. Nu este foarte clar când Roscomos se va retrage din programul ISS, dar se pare că stația orbitală a rușilor ar trebui să fie gata până în 2025.

Conform datelor publicate pe Telegram de liderul Roscosmos, agenția spațială pe care o reprezintă a început deja să lucreze la primul modul al stației. Argumentul principal pentru acest gest al rușilor este că ISS este demodată și a devenit imposibil să actualizezi tehnologia de la bord. Este mai ușor să construiești una nouă. Pe de altă parte, tinde să fie imposibil să ignori tensiunile dintre Washington și Moscova, mai ales de la plecarea lui Donald Trump de la Washington.

”Când vom lua o decizie, vom începe negocierile cu partenerii noștri asupra formularelor și condițiilor de cooperare dincolo de 2024”, se arată într-un comunicat al agenției Roscosmos adresat AFP. Ca și context, Rusia a pierdut controlul asupra accesului la ISS anul trecut, după ce SpaceX a realizat prima misiune operațională către Stația Spațială Internațională pentru NASA.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: