Românii care au profitat de cea mai mare schimbare când vine vorba de energia electrică

Românii care au profitat de cea mai mare schimbare când vine vorba de energia electrică

Odată cu liberalizarea pieței de energie, de la 1 ianuarie 2021, furnizorii au intrat pe o piață concurențială, consumatorilor conferindu-li-se libertatea de a alege, în funcție de ofertele de pe piață, cea pe care o consideră mai potrivită pentru nevoile lor.

După patru luni de când au posibilitatea de a alege liber furnizorul de gaz sau de energie, puțini români au optat pentru schimbare. Mai exact, aproximativ 80.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie.

Această cifră, deși pare mare, e infimă în raport cu cei 800.000 de consumatori care au ieșit în 2021 în piață liberă, dar e mică și dacă facem o comparație cu piețele mature, din Marea Britanie, spre exemplu, unde cifra depășește 500.000-60.000 de oameni care optează pentru schimbarea furnizorului, a explicat Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost ministru de resort.

„Eu urmăresc ce se întâmplă în Marea Britanie, care are de trei ori mai mulţi consumatori decât noi, 24-25 milioane, faţă de 8 milioane la noi, mă refer la casnici, iar 500-600.000 îşi schimbă furnizorul în fiecare lună.”
Răzvan Nicolescu

Peste jumătate dintre consumatori se află sub regimul penalizator

Mai mult decât atât, Nicolescu trage un semnal de alarmă și își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că peste jumătate dintre consumatori se află sub regimul penalizator. „În legătură cu liberalizarea pieţei de energie, sunt câteva lucruri care mă îngrijorează: din datele anunţate de ANRE, am văzut că peste jumătate din consumatori sunt încă sub acel regim penalizator de furnizor de ultimă instanţă, adică milioane de consumatori, şi mi-aş dori ca numărul lor să scadă”, a spus Nicolescu.

„Noi am schimbat 80.000 în patru luni, într-o perioadă de maximă urgenţă, la începutul liberalizării. Mi se pare extrem de puţin şi până la urmă liberalizarea trebuie să aducă beneficii consumatorilor, un preţ corect şi posibilitatea de a-şi schimba furnizorul”, a completat Nicolescu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: