România continuă vaccinarea cu AstraZeneca, în timp ce jumătate din Europa a întrerupt-o

România continuă vaccinarea cu AstraZeneca, în timp ce jumătate din Europa a întrerupt-o

Până târziu în noapte, foarte multe țări importante din Europa au anunțat întreruperea vaccinării cu AstraZeneca. Autoritățile române au oferit argumente pentru care continuă să utilizeze acest vaccin.

Luni seară, printr-un comunicat din partea Comitetului responsabil de campania de vaccinare din România, a fost confirmată continuare vaccinării cu soluția de imunizare de la AstraZeneca. Autoritățile spun că decizia a fost luată în urma analizării rapoartelor de reacții adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte țări, a evenimentelor raportate la nivel internațional, dar și a recomandărilor autorității de reglementare de la nivel european, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA). Anunțul a venit la scurt timp după ce 17 state europene au retras un lot de vaccinuri AstraZeneca de pe piață sau au întrerupt complet vaccinarea cu soluția de imunizare dezvoltată în colaborare cu Oxford.

Conform oficialilor de la București, pe marginea acestui subiect, a avut loc o ședință extraordinară la care au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) pentru analizarea evenimentelor înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a raportării cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.

În urma analizării rapoartelor de reacții adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte țări, a evenimentelor raportate la nivel internațional, dar și a recomandărilor autorității de reglementare de la nivel european, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanții din cadrul instituțiilor mai sus menționate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19, autorizate în momentul de față la nivel european, a anunțat CNCAV.

Principalul argument al CNCAV are legătură cu numărul redus de persoane care au suferit tulburări de coagulare, în raport cu numărul celor vaccinați. Mai mult decât atât, acele tulburări înregistrate după vaccinare nu au depășit cazurile similar înregistrate la populația care nu s-a vaccinat.

„În prezent, experții de la nivel european analizează cu maximă rigurozitate toate datele disponibile pentru a stabili dacă există o relație de cauzalitate între administrarea vaccinului și aceste evenimente.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.

Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către pacienți.

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”, se arată în comunicatul Comitetului de coordonare a vaccinării.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: