Rocadă în rândul celor mai bogați oameni: cine i-a luat locul lui Elon Musk și cine e pe primul loc

Rocadă în rândul celor mai bogați oameni: cine i-a luat locul lui Elon Musk și cine e pe primul loc

Averea cumulată a primilor trei cei mai bogați oameni ai planetei e de ordinul sutelor de miliardelor de dolari. Musk se afla pe locul al doilea, dar a fost detronat.

Primele locuri în clasamentul celor mai bogați oameni ai planetei sunt împărțite, de ceva vreme, între fondatorul Amazon Jeff Bezos, șeful Tesla Elon Musk și deținătorul imperiului LMVH Bernard Arnault.

Cum spuneam, ordinea se mai schimbă.

Elon Musk, spre exemplu, a fost detronat de pe locul al doilea și a coborât pe locul al treilea, după ce acțiunile Tesla au scăzut cu aproape 20 de procente.

Elon Musk, detronat în clasamentul bogaților

Elon Musk a ocupat pentru o vreme primul loc în clasamentul celor mai bogați oameni ai planetei. A fost detronat de acolo de fondatorul Amazon, Jeff Bezos. De departe, averea sa e cea mai mare – 188 de miliarde de dolari.

Pe locul al doilea este acum Bernard Arnault – șeful imperiului de produse premium LMVH. Averea sa a urcat la 162 de miliarde de dolari.

Musk se află acum pe locul al treilea, cu o avere estimată la 161 de miliarde de dolari. Bloomberg arată că s-a întâmplat acest lucru după ce acțiunile Tesla au scăzut pentru a cincea săptămână consecutivă, cel mai lung șir negativ de după martie 2018.

Prețul acțiunilor Tesla, care s-au tranzacționat cu 577,87 de dolari la finalul sesiunii de marți, a scăzut cu 18,55% de la începutul lunii, cea mai slabă performanță din luna martie a anului trecut, și cu 18,11% de la începutul anului.

Acțiunile Tesla au înregistrat de asemenea o scădere de 34,56% față de recordul istoric de 883,09 dolari înregistrat pe data de 26 ianuarie a acestui an. La acel moment, Musk era cel mai bogat om al planetei.

Musk câștigă mulți bani de pe urma Tesla, deși n-are salariu.  În 2018, principalii acționari ai Tesla au aprobat un plan generos de compensații financiare pentru CEO-ul companiei. E vorba de un pachet de acțiuni ce poate fi deblocat îndată ce Tesla atinge anumite ținte financiare. Cu alte cuvinte, Elon Musk e plătit regește dacă reușește să crească veniturile companiei anual, să aducă profit și să crească, astfel, valoarea de piață a constructorului.

Anul trecut, Musk și-a deblocat o primă tranșă din acest plan de compensații financiare. Iar suma nu e deloc mică: undeva la 800 de milioane de dolari.

Iar pentru anul acesta, șeful Tesla se pregătește să încaseze nu mai puțin de 30 de miliarde de dolari, tocmai pentru că țintele impuse vor fi atinse.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: