REVIEW AOC U32U1 – monitorul de la designerii Porsche care îți stârnește creativitatea

REVIEW AOC U32U1 - monitorul de la designerii Porsche care îți stârnește creativitatea

Designul gadgeturilor este mai important ca niciodată în 2021, iar dacă îți scoți cu mândrie telefonul frumos din buzunar, ar fi păcat să nu manifești același entuziasm în cazul monitorului AOC U32U1 ”desenat” de creatorii Porsche.

Întotdeauna am avut o sensibilitate pentru design creativ și util, o manifestare de imaginație desăvârșită integrată într-un format care îți face viața mai ușoară. Cei de la Apple au pus accent pe aceste particularități în ultimele decenii și au ilustrat perfect nevoia oamenilor pentru frumos.

Acum, cel puțin pe zona premium, din ce în ce mai multe companii apelează la designeri renumiți sau studiouri cu rezonanță, precum F.A. Porsche. Specificații de top sunt relativ ușor de găsit, indiferent dacă te uiți după un monitor scump sau un laptop premium. Important este să ”ascunzi” acele particularități tehnice într-un pachet după care îți vine să întorci capul, chiar dacă nu aveai în plan să faci o astfel de investiție.

În această categorie a gadgeturilor atractive intră micul gigant din imaginile alăturate. Cu numele complet AOC U32U1 Design by Studio F.A. Porsche, acest monitor s-a bucurat de un premiu important pe partea de design, RedDot, o particularitate deloc neglijabilă.

AOC 2

Review AOC U32U1 – specificații tehnice

Noul monitor de top de la AOC este unul care se laudă cu multe particularități tehnice, dar toate pălesc în fața designului. Creat cu un accent pe trăsături elegante și o filozofie de ”mai puțin este mai frumos”, aspectul exterior al ”micuțului” de 31,5 inci este realizat de Studio F.A. Porsche.

Are o rezoluție nativă 4K Ultra HD la 60Hz și poți profita de ea indiferent de sursa de semnal. Eu am folosit intrarea USB Type C sau Thunderbolt, care mi-a și alimentat MacBook Pro-ul de 16 inci. Ca intrări alternative, pe lângă USB-C cu funcție de Display Port, ai un HDMI 2.0, un HDMI 1.4 și un Display Port. 1.4. Un detaliu drăguț constă în faptul că este inclus și un hub USB, dacă te încântă mai mult să-ți conectezi perifericele la monitor decât la laptop sau desktop.

O ieșire audio de 3,5 mm este de asemenea inclusă, iar dacă vrei să-l folosești fără căști, ai două difuzoare stereo de 2W. În mod previzibil, fiind atât de subțire, nu se aude spectaculos, dar este de așteptat la un monitor finuț. Pe de altă parte, te poți uita fără probleme la un film cu persoana importantă din viața ta, având în vedere diagonala generoasă, dar dacă ai o sensibilitate pentru sunet de înaltă rezoluție, folosește niște căști sau conectează o boxă la ieșirea stereo de la bază.

În privința particularităților tehnice ale panoului, acesta este un IPS cu un timp de raspuns de 5ms, certificat VESA Certified DisplayHDR 600, unde numărul de la final reprezintă luminozitatea maximă în lumeni. Ca referință, este genul de valoare care îți permite să-ți vezi de treabă, chiar dacă îți bate soarele pe el. În teorie, este capabil să afișeze 135% din spectrul sRGB și, mult mai impresionant decât atât, 98% din spectrul de culori DCI-P3 și 100% din Adobe RGB (CIE 1931). În final, poate afișa 1,07 miliarde de culori sau 10 biți.

Contrastul static este mai mult decât decent la 1300:1. Fiind un panou IPS, unghiurile de vizibilitate sunt de 178 de grade atât pe verticală, cât și pe orizontală. Nu în ultimul rând, are o ramă infimă spre inexistentă pe toate cele patru laturi.

AOC 4

Review AOC U32U1 – utilizare, ergonomie și meniu

La aproape 32 de inci, te-ai aștepta ca U32U1 să nu vină la pachet cu un grad semnificativ de ușurință în manipulare, dar te-ai înșela. Încă din momentul în care îl scoți în cutie, piciorul vine orientat pe lungimea monitorului. Acesta este un indiciu asupra faptului că ține de tine dacă vrei să-l folosești pe orizontală sau pe verticală. Cu o ușurință deosebită, îl poți roti, fără să scârțâie în vreun fel sau să aibă vreun ”joc” deranjant.

Chiar și așa, carcasa din spate se poate demonta fără prea multe dificultăți, moment în care, devine evident un alt aspect al fiabilității inventat de designeri. Chiar dacă nu se întâmplă des cu monitoare atât de frumoase, acesta este compatibil VESA. Imediat după ce ai demontat spatele, îl poți fixa pe un perete sau un braț rabatabil fixat pe birou. AOC conectica

În cutie sunt incluse trei cabluri cu o lungime de 1,8 metri, HDMI, DisplayPort și USB Type-C. Eu l-am folosit doar pe cel din urmă conectat la un MacBook Pro de 16 inci. Fiind un monitor modern, prin respectiva interfață USB 3.1 cu DisplayPort Alternate Mode, nu doar că mi-a încărcat laptopul cu 90W, dar a preluat un semnal video 4K cu 60Hz, inclusiv cu semnal audio. Aceeași interfață deschide porțile și către un hub USB, dacă vrei să-ți conectezi o serie de periferice direct la monitor.

Din momentul în care îl pui pe masă, îți sar în ochi lipsa butoanelor și rama aproape inexistentă. Este genul de monitor care te lasă să te concentrezi pe ce te interesează, indiferent dacă este vorba de proiectare, editare foto/video sau seriale de pe Netflix. În mod evident, există un meniu, dar modul în care îl accesezi ilustrează o altă manifestare creativă de design și, în definitiv, de eficiență.

În colțul din dreapta jos, pe spate, există un mic joystick. Apeși pe el pentru câteva momente pentru a porni monitorul. Apeși tot pe el scurt și îți este afișat meniul. Ca orice alt joystick, îl miști în ce direcție vrei pentru a naviga prin meniu. Apeși în mijloc pentru confirmare. Lucrurile sunt câte se poate de clare și, în cazul meu, nu am întâmpinat niciun fel de problemă în a-l folosi la navigare. Probabil, în funcție de dimensiunea degetelor tale, s-ar putea să nu-ți vină la fel de natural, dar mie mi s-a părut un mecanism perfect.

Apropo de meniu, acesta îți oferă toate setările de care ai nevoie. Are până și un mecanism artificial pentru a activa modul HDR, chiar dacă sursa ta nu este neapărat una cu High Dynamic Range, ca în cazul meu. HDR funcționează pe interfața HDMI 2.0, când conectezi o consolă PlayStation 5, de exemplu. Dacă îl folosești pentru gaming și ai nevoie de un timp de răspuns și mai mic decât cel nativ, poți porni modul Overdrive, într-una dintre cele trei trepte.

Acestea le găsești la Image Setup, de unde poți alege și să activezi un consum redus de energie prin Eco Mode. Tot de la Eco Mode, în mod aproape suspect, poți face ecranul alb/negru, de exemplu. Zic suspect, pentru că te-ai aștepta ca de acolo să activezi sau să dezactivezi un consum redus energie, dar, de fapt, acolo poți alege unul din mai multe profile imagistice: Standard, Text, Internet, Game, Movie, Sports, Reading, Uniformity. Din Color Setup, poți activa LowBlue Mode, pentru a nu-ți afecta negativ generarea de melatonină în organism pe parcursul serii. Cu alte cuvinte, te ajută să nu-ți strici somnul dacă exagerezi cu numărul de ore petrecute în fața ecranului.

AOC Meniu buton

În ceea ce privește experiența de utilizare, având în vedere că vorbim de un panou certificat HDR, va face o treabă foarte bună în a-ți fura ochii cu o strălucirea deosebită a culorilor și un contrast puternic, aproape independent de sursa de semnal. Unghiurile de vizibilitate sunt impecabile datorită tehnologiei IPS, deși atunci când afișezi o imagine perfect neagră, s-ar putea să vezi o foarte mică variație a intensității luminoase către margini. Fenomenul de ”edge bleeding” (sângerare a luminii către margini) este foarte comun la LED-uri și, într-o măsură mai mică, este prezent și aici.

Tot la capitolul utilizare intră greutatea, iar la 10,3 kilograme nu este deloc ușor. Această valoare este cu atât mai importantă dacă te gândești să-l fixezi pe un stand de monitor terț, un braț mobil. Ca dimensiuni, se încadrează în 414.25×718.15×277.5 mm, cu tot cu picior. Fără standul inclus, valoarea de la final de 277,5mm se transformă în 75.07mm. Ca un detaliu important de ergonomie, ecranul poate fi coborât sau urcat pe o distanță de 120mm cu suportul din cutie.

În privința consumului specificat, are 55kWh/1000 ore de utilizare, în timp ce modul HDR îți duce acea valoare la 80kWh. Pe de altă parte, în standby consumă 0,5W.

Dacă ar fi să-i fac un reproș pe partea de construcție, m-ar fi bucurat un sistem mai deștept pentru managementul cablurilor, să le poți ascunde mai ușor, în spatele unui dintre cele trei picioare, de exemplu. Acesta este însă mai degrabă un moft, decât o necesitate. Ține totuși de eleganța întregului ansamblu, iar vreo două cabluri care atârnă în spatele monitorului îți iau un pic din bucurie.

În final, m-am jucat destul de mult pe el și chiar dacă este scumpuț pentru un monitor de 32 de inci, la aproximativ 3300 lei, este foarte important de reținut că nu plătești doar specificațiile de top. În schimb, te bucuri de un panou creat de designerii Porsche, care, în opinia mea, arată și și se vede de toți bani. Nu este pentru toată lumea și nici nu-și propune. Chiar și în portofoliul AOC, găsești ecrane 4K Ultra HD la jumătate din această valoare, chiar și cu un timp de răspuns mai mic. Acelea arată rezonabil, dar nu-ți poți amenaja un birou sau o cameră din prisma simțului estetic și particularităților de design în jurul lor, ca în cazul AOC U32U1. Acesta este un monitor frumos și bun, dar mai ales frumos.

AOC 3

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: