Raed Arafat dezvăluie când și cum revenim la normal. Anunțul pe care românii vor să-l audă

Raed Arafat dezvăluie când și cum revenim la normal. Anunțul pe care românii vor să-l audă
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

România e acum în plină campanie de vaccinare. Și rezultatele sunt optimiste. Raed Arafat a explicat când ne putem aștepta la relaxare.

Raed Arafat, secretarul de stat în MAI, susține că trebuie să fie o balanţă pe care să o păstrăm continuu între impactul pe sistemul sanitar, impactul pe sănătatea publică şi, pe partea cealaltă, aspectele economice şi aspectele pentru care să le redăm activitatea.

„România nu este în lockdown cum au fost şi sunt încă alte ţări. România n-a intrat în lockdown total aproape niciun minut. […] Foarte multe activităţi economice au continuat. E adevărat că avem impact doar pe anumite domenii, şi le înţeleg supărarea şi reacţiile, dar, în acelaşi timp, şi ei trebuie să înţeleagă că o relaxare precoce în anumite domenii poate să însemne o restricţionare mai mare ulterior. Şi asta este balanţa care se joacă la acest moment când se ia o decizie.”
Raed Arafat

În paralel cu reluarea unor activităţi se derulează campania de vaccinare, iar România e o ţară care stă bine din acest punct de vedere faţă de alte state, inclusiv din Europa.

„Cu cât avansăm în campania de vaccinare, cu atât o să avem premisa într-adevăr să reluăm unele activităţi mai uşor. Dar în acest moment, încă, numărul celor vaccinaţi este insuficient ca să putem să spunem că are un impact general pe populaţie şi pe ţară. Încă suntem la un procent mic, trebuie să ajungem la un procent de 60-70% să spunem că stăm liniştiţi.”
Raed Arafat

Vor fi sau nu testați obligatoriu românii?

Arafat a vorbit și despre posibilitate de-a introduce testarea obligatorie. Totuși, el susține că aceasta nu intră în responsabilitatea sa. Consideră însă foarte multă lume va fi nemulţumită în cazul introducerii acesteia, pentru că ar putea considera această măsură o îngrădire, conform Agerpres. „Nu ştiu nicio ţară care face asta. Arătaţi-mi o ţară din Europa care face acest lucru: «că vă lăsăm să faceţi totul dacă sunteţi testaţi»”, a adăugat șeful DSU.

„Dubaiul a făcut asta, a deschis turismul din noiembrie şi până acum de 4 ori a crescut numărul cazurilor. […] Dacă impui testarea respectivă, dacă ştii că nu rezolvă sută la sută problema, înseamnă că ai mai luat o măsură care nu rezolvă sută la sută problema. Trebuie văzut care este impactul ei. […] Revenirea la normalitatea totală, la acest moment, este imposibilă. Există şansă dacă continuăm vaccinarea şi dacă continuăm aplicarea măsurilor de protecţie.”
Raed Arafat

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: