Promisiuni de modernizare: cum ai putea scăpa de sistemul „cu fisă” de la parcarea de la Aeroportul Otopeni

Promisiuni de modernizare: cum ai putea scăpa de sistemul cu fisă de la parcarea de la Aeroportul Otopeni

Autoritățile vor să modernizeze sistemul de parcare de la Aeroportul Otopeni, cel cunoscut de toată lumea drept sistemul ”cu fisă”.

Guvernul ar vrea să modernizeze parcarea de la Aeroportul Otopeni și să treacă la un sistem inteligent de plată. În acest moment, primești o fisă în momentul în care intri și pe care trebuie să o introduci pentru a ridica bariera în momentul în care pleci, după ce ai trecut pe la casierie.

Dacă pierzi respectivul jeton, teoretic nu mai poți ieși din parcare.

Ministrul Transporturilor promite o schimbare.

Dispare sistemul ”cu fisă” de la parcarea Aeroportului Otopeni?

Parcarea de la Sosiri va avea un sistem modern de plată, cu cititor de numere de înmatriculare și cu bariere moderne, a anunțat Cătălin Drulă.

„Scăpăm de acel sistem oribil cu fisă, care ne blochează parcarea și așteaptă toată lumea la cozi. S-a dat ordinul de începere – știu, o durere pentru cetățenii care folosesc aeroportul Otopeni, s-a dat ordinul de începere pentru modernizarea parcărilor publice”, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Promisiuni de modernizare au mai existat și-n trecut, dar nimic nu s-a întâmplat.

„În sfârșit, vom avea acolo, la sfârșitul lui 2021, parcarea de la Sosiri, supraetajată, cu sistem modern de plată, cu cititor de numere de înmatriculare, cu bariere moderne… Scăpăm de acel sistem oribil cu fisă, care ne blochează parcarea și așteaptă toată lumea la cozi”, conchide ministrul Transporturilor.

Compania Națională Aeroporturi București este cea care a emis deja Ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Investiția e de peste 2,8 milioane de euro.

„Principalele lucrări constau în dezvoltarea unui DataCenter (dispecerat operațional) care integrează toate informațiile referitoare la parcări, înlocuirea sistemelor de bariere, a dispozitivelor de acces și plată a parcării, a tuturor camerelor de luat vederi aferente fluxurilor de intrare/ieșire parcare, respectiv montarea unui sistem de recunoaștere a numărului de înmatriculare a autovehiculelor (LPR – Licence Plate Recognition)”, au transmis reprezentanții CN Aeroporturi București.

Contractul, în valoare de 2.862.433 euro, a fost încheiat cu antreprenorul Altimate SA și conține servicii de proiectare și execuție a lucrărilor, inclusiv asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: