Planul Național de Reziliență și Redresare, o rușine națională: avertismentele de la Bruxeless confirmă eșecul Guvernului

Planul Național de Reziliență și Redresare, o rușine națională: avertismentele de la Bruxeless confirmă eșecul Guvernului

În cazul în care credeai că cele mai bune creiere ale nației române și-au strâns mâinile pentru a lucra la Planul Național de Reziliență și Redresare, te-ai înșelat amarnic. Din păcate, Guvernul ne-a făcut de râs cu PNRR în fața Comisiei Europene, iar corecțiile de la Bruxelles trădează fie tentativele de furt, fie lipsa de profesionalism a coaliție de guvernare.

După câteva săptămâni în care premierul Florin Cîțu, vicepremierii și cabinetul de miniștri s-au bătut cu pumnul în piept în ceea ce privește PNRR-ul, a venit și feedback-ul de la Bruxelles pe marginea subiectului și, fără să surprindă neapărat pe cineva, este un dezastru. ​Planul Național de Redresare și Reziliență nu a primit aprecierea autorităților europene. S-a întâmplat exact opusul. Comisia Europeană a transmis reprezentanților României mai multe observații extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educație, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Cele mai multe critici se referă la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că lipsesc metodologiile de calcul și că au fost furnizate informații neclare legate de proiecte.

Joi a fost discutat documentul la Bruxelles, împreună cu reprezentanții Comisiei Europene. PNRR-ul României nu a fost respins, dar în prima etapă de evaluare i s-au găsit o sumedenie de probleme și, în consecință, au fost cerute lămuriri suplimentare. Urmează trimiterea de clarificări din partea autorităților de la București și, implicit, o nouă evaluare. Procedura nu este una specială, Ministerul Investițiilor Proiectelor Europene organizând întâlniri între reprezentanții Comisiei și ai ministerelor, iar aceștia din urmă sunt responsabili cu transmiterea clarificărilor, au precizat aceleași surse.

Ca un detaliu important, astfel de sesiuni de evaluare se fac cu toate statele aplicante, Comisia cerând frecvent clarificări și procedând la negociere în privința costurilor. Problema nu ține de faptul că s-au găsit probleme, ci ține de problemele găsite, multe dintre ele fiind ”greșeli” de multe milioane de euro. observatii pnrr bruxellesÎn documentul de mai sus, de exemplu, Comisia Europeană atrage atenția asupra faptului că în interiorul proiectului este trecută o investiție într-o autostradă de 41 de milioane de euro, iar într-o anexă, aceluiași drum i se asociază o valoare de 44 de milioane. Nu este deloc în regulă. În orice caz, acesta este doar un exemplu. Cei de la HotNews au agregat mai multe probleme de amploare în PNRR și le poți vedea pe toate mai jos:

Pilonul I Sistemul de management al apei

  • Valorile asumate pentru ținte sunt, în general, mai mici decât rezultatul calculelor

Exemplu: Investiția „Extinderea sistemelor de apă și canal în localități aflate în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori”. Media pentru obiectivele 1 și 1 este calculată utilizând valorile de la mare la mic 70% -30%. Nu există nicio justificare pentru această ponderare, care plasează media în partea superioară. Nu există o metodologie sau un punct de referință pentru conexiunea la costul unitar al serviciului atât pentru apă potabilă, cât și pentru canalizare. În absența acestor informații, ambele costuri unitare par ridicate.

La alte investiții se precizează că nu sunt furnizate punctele de referință și metodologia de cost.

Pilonul I – Transportul sustenabil

  • Pe anumite proiecte de transport feroviar nu este clar dacă standardele de costuri includ TVA sau nu.
  • Nu sunt clare explicațiile furnizate despre modernizarea a 30 de locomotive.

Infrastructura de metrou

  • Nu este clar dacă 30 rame electrice de metrou sunt incluse în costul de 600 de milioane de euro solicitate.

Pilonul I – Fondul pentru Valul Renovării

  • Nu este clar cum se obține costul total de 1 miliard de euro. Există neconcordanțe între informații
Pilonul IV Fondul local pentru tranzitia verde și digitală –
  • Justificarea costurilor este insuficientă sau lipsește
  • Trebuie furnizate costurile unitare acolo unde este cazul și documentele justificative pentru date comparative
  • Trebuie explicată împărțirea costurilor pe investiții

Pilonul VI- România Educată

Pentru o mai bună urmărire a costurilor, Guvernul trebuie să explice fiecare investiție, nu grupate.

  • Numele date diferitelor investiții nu sunt corecte
  • Nu sunt indicate studiile în baza cărora au fost determinate costurile. Au fost menționate prețurile pieței preluate din Ordinul Arhitecților din România, dar fără a furniza informații suplimentare

observatii pnrr bruxelles

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: