Piața de imobiliare, sub reflector: cum a ajuns explozia materialelor de construcții sub investigație

Piața de imobiliare, sub reflector: cum a ajuns explozia materialelor de construcții sub investigație

Deși piața de imobiliare a susținut economia în perioada pandemiei, acum, Europa se confruntă cu un val de creştere a preţului materialelor de construcţii. Iată ce se-ntâmplă în țara noastră și ce au decis autoritățile.

Consiliul Concurenţei a demarat o amplă analiză pe piaţa materialelor de construcţii, în contextul semnalelor privind creşterea preţurilor produselor, atât pe piaţa românească, dar şi la nivel internaţional, se arată într-un comunicat al instituţiei.

„Cu toate că, în perioada pandemiei de Covid, sectorul construcţiilor a reuşit să susţină în mare măsură economia naţională, acest domeniu se confruntă cu o creştere a preţurilor anumitor materiale pentru construcţii. În aceste condiţii, există riscul apariţiei unor disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu materii prime pentru investiţiile în curs, iar în ceea ce priveşte noile investiţii antreprenorii ar putea avea rezerve în a se prezenta la licitaţii, putând avea dificultăţi în a întocmi oferte corecte şi competitive, din cauza depăşirii bugetului. De aceea, vrem să identificăm cauzele care au generat aceste evoluţii şi să impunem măsuri pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat de Economica.net.

Piața de imobiliare, în prim-plan

Astfel, autoritatea de concurenţă va analiza evoluţia preţurilor pentru principalele materiale pentru construcţii, pentru a identifica eventualele disfuncţionalităţi ale pieţei şi cauzele care au condus la majorarea preţurilor, scrie Agerpres, citat de Economica.net.

În urma analizei, autoritatea poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenţei şi, implicit, asupra consumatorilor. Iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, iniţiază procedurile necesare pentru a le sancţiona.

Pe de altă parte, coaliţia de guvernare a decis îmbunătăţirea legislaţiei, în contextul creşterii preţurilor la materialele de construcţii, astfel încât valoarea contractului să fie actualizată în funcţie de aceste creşteri, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

„Am discutat un subiect foarte important şi trebuie menţionat, pentru că trebuie să ştie autorităţile locale, constructorii. Ştiţi foarte bine că, nu numai în România, în Europa ne confruntăm cu un val de creştere a preţului materialelor de construcţii şi am luat decizia să îmbunătăţim legislaţia, astfel încât să permitem actualizarea valorii contractului, în funcţie de creşterile efective ale preţului materialelor de construcţii”, a spus Orban, după şedinţa coaliţiei care a avut loc la Guvern, potrivit Wall-Street.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: