04 apr. 2021 | 16:42

Pentru prima oară în istorie, HBO va adopta reclame: motivul din spatele noului sistem de monetizare

ACTUALITATE
Pentru prima oară în istorie, HBO va adopta reclame: motivul din spatele noului sistem de monetizare

În mai puțin de un an de la lansare, popularitatea serviciului de streaming HBO Max a explodat, iar creșterea va fi amplificată printr-o schimbare radicală de atitudine.

O mare parte din conținutul video pe care îl găsești în SUA pe HBO Max, este disponibil în România prin intermediul HBO Go. Chiar și așa, când vine vorba de lansări importante precum Wonder Woman 1984, am avut de așteptat câteva săptămâni până când pelicula cu buget mare a fost disponibilă și în țara noastră.

Din acest motiv, AT&T a anunțat că va extinde în acest an disponibilitatea HBO Max în mai multe țări de pe mapamond, începând cu luna iunie a acestui an. Tot pentru mijlocul anului, compania americană mai are planificată o schimbare importantă.

Pentru prima oară în lunga istorie a HBO, vor exista reclame pe platformă. Acestea nu vor ajunge însă la TV, ci vor fi incluse doar într-o versiune gratuită de HBO Max, serviciul de streaming. Astfel, dacă nu vrei să plătești pentru acces la producții precum Game of Thrones și nu ai o problemă cu reclamele, te vei putea abona gratuit la HBO Max.

Încă din 2019 au existat zvonuri legate de o versiune de HBO Max cu reclame, dar la acea vreme se vehicula că varianta respectivă va fi un pic mai ieftină decât versiunea standard, nu gratuită cum se vehiculează acum. Ca referință, un abonament la HBO Max costă 15 dolari pe lună la această oră în SUA.

Pe lângă reclame, vei mai avea totuși parte de o penalizare suplimentară în noua variantă de HBO Max. Versiunea gratuită a serviciului sau cea semnificativ mai ieftină nu-ți va oferi acces la filmele din portofoliul Warner Bros. în aceeași zi în care ajung în cinematograf, cum s-a întâmplat deja cu Wonder Woman, The Little Things, Tom & Jerry sau Godzilla vs. Kong. Cel mai probabil, vei fi nevoit să aștepți câteva luni.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele