Pandemia, motiv de demisii: de ce am renunțat la joburi mulți dintre noi

Pandemia, motiv de demisii: de ce am renunțat la joburi mulți dintre noi

Deși poate părea ciudat, pentru că în ultimul an să te angajezi a fost o adevărată provocare, mulți oameni au renunțat la joburile lor. Iată care este motivul pentru care au existat atâtea demisii pe piața muncii.

Tendința e prezentă nu doar în România, ci în toate statele dezvoltate, cu accentul pus pe SUA, unde demisiile din pandemie au înregistrat valori record, notează Hotnews.

În ceea ce privește motivele demisiilor în lanț din timpul pandemiei, psihologii spun că decizia de a demisiona exista de dinainte. Doar că pandemia le-a oferit unora acel dram de curaj pentru a începe altceva.

Demisii în lanț, în plină pandemie

”Probabil că decizia de a demisiona exista de dinainte, iar pandemia le-a oferit unora acel dram de curaj pentru a începe altceva sau pentru a renunța la o muncă ce li se părea fără satisfacții. În asemenea momente, se înregistrează astfel modificări majore ale priorităților care duc la retragerea din activitatea profesională desfășurată până atunci, cu consecințe financiare și sociale”, spune Bogdan Stoian, psiholog și fondator al clinicii Senex, citat de Hotnews.

Aceeași idee a transmis-o și Alice Popescu-Donea, psiholog clinician la Clinica Oana Nicolau, specializat ca psihoterapeut autonom în psihoterapie individuală și de grup.

”Există o multitudine de variabile implicate în ceea ce privește demisia oamenilor. Știm că un lucru extrem de important pe care îl luăm în considerare, atunci când ne alegem un loc de muncă, este siguranța. Vrem să ne simțim în siguranță, să știm că suntem protejați și din punct de vedere fizic, dar și din punct de vedere emoțional (salariile sunt date la timp, mi se oferă sprijin, echipamente de protecție/echipamente de muncă, nu sunt dat afară fără a mi se comunica în prealabil, am posibilitatea să îmi iau concediu etc). Drept urmare, un posibil răspuns referitor la întrebarea de ce și-ar da cineva demisia în perioada pandemică ar fi faptul că poate angajații nu au mai simțit siguranță la locul de muncă actual și au căutat-o în altă parte”, a spus Alice Popescu-Donea.

Un alt motiv ar putea fi reprezentat de alegerea jobului. Sunt multe persoane care au realizat în această perioada că jobul curent nu este ceva ce li se potrivește. Sigur, se pune întrebarea și care este motivul pentru care nu au realizat până acum? Poate că acest gând nu era nou, el existând de ceva vreme, însă această perioada a fost extrem de diferită față de anii precedenți.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: