Pandemia i-a trimis pe români la bancă: ce s-a întâmplat cu creditele în 2020

Pandemia i-a trimis pe români la bancă: ce s-a întâmplat cu creditele în 2020

Pandemia a debutat în România în 2020 și a făcut din anul trecut un an extrem de imprevizibil, cu toate schimbările de rigoare.

Luna viitoare se împlinește un an de când România a învățat să trăiască sub umbrela pandemiei. 2020 a fost un an cum nimeni nu se aștepta și asta a dus și la schimbări majore de comportament – începând de la cel de consum până la cel referitor la conviețuire.

A fost un an în care și veniturile multora s-au diminuat semnificativ. Mulți și-au pierdut locurile de muncă, iar unul dintre cele mai importante semnale e legat de creditele noi acordate de băncile din România. Valoarea acestora a urcat la 84 de miliarde de lei.

Ce s-a întâmplat cu creditele noi în 2020

Valoarea creditelor acordate anul trecut a urcat peste nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2019, ocupând aproape o treime în soldul creditului neguvernamental. Ca să poți face o comparație: în 2019, împrumuturile noi accesate de firme și populație au totalizat 83,24 miliarde lei. În 2020, situația a stat altfel.

În anul marcat de pandemie, băncile din România au acordat credite în mod susţinut, ca într-o perioadă normală şi pe baze sustenabile, şi au absorbit problemele de lichiditate întâmpinate de clienţii ale căror venituri au fost afectate de efectele negative ale pandemiei.  Volumul creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor reprezintă 30% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii decembrie 2020.

Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 282,4 miliarde lei la finele anului 2020, este calculat ca diferenţa dintre totalul creditelor acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite.

Astfel, aproape o treime din portofoliul de credit neguvernamental în derulare a fost contractat anul trecut, ceea ce se explică prin scadenţa scurtă a unor împrumuturi, de sub un an, în special pe zona companiilor. Creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de 57,7% în totalul creditelor noi acordate la nivelul anului 2020.

Cât s-au împrumutat românii

În 2020, populaţia a accesat credite noi în valoare de 35,45 miliarde lei, ponderea în totalul împrumuturilor noi fiind de 42,3%. Volumul creditelor accesate pentru locuinţe a fost mai mare comparativ cu anul 2019. Repartiţia pe monede arată că populaţia a accesat aproape numai credite în lei, în proporţie de 98,4%, conducând la eliminarea riscului valutar.

Anul trecut companiile au contractat credite în valoare de 48,45 miliarde lei, activitatea de creditare fiind susţinută şi de programele guvernamentale care s-au desfăşurat. Companiile au accesat în principal credite noi în lei, în proporţie de 70% din totalul creditelor, restul fiind credite contractate în euro şi dolari.

Repartiţia pe monede a creditelor acordate la nivelul anului trecut arată că, din totalul de 84 miliarde lei, 81,66% reprezintă ca valoare împrumuturile în lei, 15% este ponderea creditelor în euro şi restul în dolari. În ceea ce priveşte creditele în euro, 95,5% din valoarea totală de anul trecut a fost contractată de persoanele juridice. Creditele noi în dolari acordate în 2020, în valoare de 2,8 miliarde lei echivalent, reprezintă 3,30% din totalul creditelor noi accesate, fiind contractate de persoanele juridice.

Industria bancară din România asigură, datorită specificului activităţii sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: