Îți iei credit de la Orange: de ce a decis operatorul să intre pe această piață

Îți iei credit de la Orange: de ce a decis operatorul să intre pe această piață

Când spui credit te gândești automat la un serviciu oferit de o bancă sau IFN. Orange a decis însă să intre pe această piață ajutându-se de Orange Money.

Orange Money e un serviciu lansat de operatorul telecom în urmă cu ceva vreme. Acum, caută se se extindă și lansează, în premieră în România, cardul  de credit cu avantaje exclusive pentru plățile la Orange, pachete de beneficii la alegerea  clientilor și bani înapoi instant în cont la plata cumpărăturilor.

Sistemul e simplu, susțin cei de la Orange. Primești bani înapoi la orice plată cu cardul în magazinele companiei și ai și o perioadă de rate fără dobândă. Suma maximă pe care o poți primi e de 60.000 de lei.

Credit prin intermediul Orange Money

Printre beneficiile enunțate de operator se numără: 3% bani înapoi instant în contul digital Orange Money la orice plată cu cardul  de credit în magazinele Orange sau pe orange.ro, în limita a 100 de lei/tranzacție, dar și 12 rate fără dobândă pentru plățile la Orange în valoare de minimum 300 de  lei/tranzacție.

De asemenea, pentru fiecare tranzacție cu cardul primești puncte Thank You și-ți poți personaliza diverse pachete, în funcție de stilul tău de viață și de cumpărăturile pe care le faci în mod regulat.

Pachetul Extra Save aduce clienților 7% bani înapoi instant în cont pentru plățile  la orice supermarket, în țară sau în străinătate, în limita a 50 lei/lună.

Pachetul Extra Travel aduce clienților 7% bani înapoi instant în cont pentru plata  cheltuielilor de călătorie în țară sau în străinătate (bilete de avion, tren, feribot,  rent-a-car, cazare, etc.) în limita a maximum 100 lei/lună; asigurare gratuită de  călătorie pentru deținătorul cardului și membrii familiei și 50% reducere la  comisionul de conversie valutară pentru plățile în străinătate.

Ce comisioane sunt percepute

Comisionul de administrare este de 20 de lei/lună în cazul pachetului Extra Save și 30 de  lei/lună pentru pachetului Extra Travel și se percepe lunar, la aceeași dată la care a fost  activat, doar pentru perioada valabilității acestuia. Fiecare pachet este valabil o lună și se  prelungește automat, dacă nu se solicită dezactivarea acestuia.

Beneficiile rămân active  până la expirarea valabilității lunare a pachetului, indiferent când se solicită dezactivarea  acestuia. Administrarea cardului de credit și a pachetelor cu beneficii extra se poate face  direct din aplicația Orange Money.

În curând, solicitarea emiterii cardului va fi posibilă 100% digital, direct în aplicația Orange  Money. La acest moment, emiterea cardului de credit Orange Money se poate face în  orice magazin Orange, iar clientul primește răspuns pe loc cu privire la aprobarea limitei  de credit. După aprobare, cardul de credit virtual este afișat în câteva minute în aplicația  Orange Money și poate fi utilizat imediat pentru plăți online sau pentru plăți mobile cu  telefonul sau ceasul prin Apple Pay, Google Pay, Orange Pay, Fitbit Pay sau Garmin Pay.

Emiterea unui card fizic este opțională.

Clienții pot avea acces la o limită de credit între 1.600 și 60.000 de lei, în limita a trei venituri nete lunare.

Valabilitatea limitei de credit este de 5 ani, cu posibilitate de  prelungire automată. Suma minimă de plată lunară este de 3%, iar perioada de grație  este de până la 46 de zile. Dobânda este fixă, 25% pe an. Cardul de credit Orange Money  poate fi solicitat de către clienții care au un număr de telefon mobil în rețeaua Orange.

„Astăzi lansăm primul card de credit Orange Money, un pas major care ne-am dorit să  aducă o schimbare nu doar pentru noi și clienții noștri, ci la nivel de piață a serviciilor  financiare. Oamenii au nevoie de flexibilitate și de opțiuni care să se adapteze stilului lor  de viață, de transparență și în același timp de libertate și de control instant al propriilor  resurse. Acestea sunt principiile de la care am plecat când am dezvoltat cardul de credit  Orange Money și pachetele optionale de beneficii. Oferta propusă acum reprezintă  începutul pentru un produs care va fi dezvoltat continuu, iar viitorul flux de emitere 100%  digital va crește acccesibilitatea noului card de credit.” a spus Haris Hanif – CEO Orange  Money România.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: