Până și Volvo renunță la mașinile ”tradiționale”: promisiunea ambițioasă a gigantului

Până și Volvo renunță la mașinile ”tradiționale”: promisiunea ambițioasă a gigantului

Producători de autoturisme din fiecare colț al mapamondului au făcut promisiune legată de momentul în care vor comercializa doar mașini electrice. A venit rândul celor de la Volvo să facă la fel.

Volvo nu are un portofoliu foarte stufos de mașini hibrid, mașini electrice, cu atât mai puțin. Cu toate acestea, oficialii producătorului s-au aruncat la a promit că vor comercializa în mod exclusiv doar mașini electrice până în 2030, iar o mare parte din comerțul de autoturisme se va desfășura exclusiv online.

Promisiuni similare am tot auzit în ultimul an sau doi, dar Volvo s-a aruncat la un an destul de apropiat. Pare complicat să renunți la întregul portofoliu de motoare diesel și pe benzină în doar 9 ani. În plus, până în 2025 inclusiv, multinaționala suedeză și-a propus să ca 50% din toate mașinile care îi ies pe poartă să utilizeze o propulsie electrică.

Anunțul a fost însoțit de o constatare legată de piața actuală de vehicule cu motoare pe combustie, iar cei de la Volvo sunt fermi convinși că se contractă într-un ritm destul de accelerat. ”Nu mai există niciun viitor pe termen lung pentru motorul cu combustie internă. Ne angajăm ferm să devenim un producător doar de mașini electrice, iar tranziția se va produce până în 2030”, a afirmat Henrik Green, directorul tehnologic la companiei.

Prețurile de achiziție ar trebui de asemenea să fie un pic mai accesibile decât în prezent, deoarece clienții își vor comanda mașini doar prin intermediul site-ului. Vor mai exista showroom-uri, dar rolul acestora în ecuație se va reduce semnificativ. În principal, vor funcționa ca service-uri și se vor ocupa de livrări. ”Retailerii vor juca un rol critic în viitorul nostru, fiind responsabili de livrare, service și mentenanță la mașini, pe lângă oferirea unor test drive-uri și contact față în față, dar și facilitarea unei vânzări online”, a afirmat un purtător de cuvânt de la Volvo.

La această oră, singurul Volvo electric este XC40 Recharge.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: