Netflix bate record după record: cifrele din spatele afacerii de succes

Netflix bate record după record: cifrele din spatele afacerii de succes

În al doilea an al pandemiei, Netflix continuă să fie unul dintre serviciile nelipsite din viețile a tot mai multor utilizatori din întreaga lume.

În ultimul trimestru, companiei i s-au alăturat nu mai puțin de 4,5 milioane de utilizatori, totalul abonaților plătitori ajungând astfel la cifra impresionantă de 213 milioane.

Pandemia a dus la explozia afacerii

Pe fondul crizei sanitare globale și al restricțiilor de circulație, oamenii s-au refugiat în locuințe și au căutat pe internet forme de divertisment și de petrecere a timpului liber. Netflix s-a numărat printre aceste soluții, oferind acces la o bibliotecă uriașă de conținut video, care a permis oamenilor să se relaxeze și să mai uite că trăiesc o pandemie.

Netflix are o capitalizare de piață de 282 miliarde dolari, aproape dublu față de începutul pandemiei.

Având acest succes fulminant în spate, e normal ca și veniturile să fie din ce în ce mai mari pentru Netflix.

Astfel, conform rapoartelor oficiale, veniturile companiei au crescut cu 16%, până la 7,48 miliarde dolari, iar profitul aproape s-a dublat, de la 790 milioane, la 1,45 miliarde dolari.

Dacă ești unul dintre abonații Netflix sau vrei să știi care sunt noutățile, află că Arcane, cel mai așteptat serial al acestei toamne, va debuta pe 7 noiembrie.

Arcane este cea mai recentă expansiune a Riot a francizei League of Legends , care include un spinoff mobil , un joc de societate și cărți de benzi desenate . Este, de asemenea, cea mai recentă serie de jocuri video care apare pe Netflix, alăturându-se altor francize precum The Witcher și Pokémon .

Noua producție este bazată pe universul League of Legends. Aici se prezintă conflictul intresant și captivant dintre orașul bogat Piltover și mahalalele orașului subteran Zaun. Cunoscut în Runeterra drept „orașul progresului”, multe dintre cele mai strălucite minți locuiesc în Piltover. Însă creația tehnologiei hextech care îi va permite unui om să controleze energia magică va amenința acest echilibru între cele două orașe. În timp ce Arcane deține poveștile campionilor din League of Legends, seria este de sine stătătoare având o lume complexă cu povestiri surprinzătoare, pline de decizii morale și animații uluitoare.

„Interesul comunității globale de jucători pentru povestea din spatele universului League of Legends a avut un rol deosebit de important în decizia noastră de a crea Arcane. Prin urmare ne dorim ca toată comunitatea de jucători să poată urmări împreună primul episod din Arcane. Când am decis să organizăm evenimentul, am dorit să îmbinăm divertismentul tradițional cu o nouă abordare inovatoare, digitală, care să sporească accesul jucătorilor din întreaga lume, oferind ceva nou pentru ca oamenii să se bucure împreună de acest nou serial.”, declară Brandon Miao, Cross-Product Experiences și Partnerships Lead, Riot Experience (XP) la Riot Games.

Citește și: