Microsoft Surface Duo 2, poate cel mai interesant gadget din 2021: de ce va fi cu adevărat relevant

Microsoft Surface Duo 2, poate cel mai interesant gadget din 2021: de ce va fi cu adevărat relevant

Cei mai mulți dintre noi asociază Microsoft cu software, Windows, Office și, eventual, Xbox. În practică, aproape în fiecare an, gigantul din Redmond își diversifică portofoliul de gadgeturi, iar acestea sunt din ce în ce mai interesante.

În urmă cu aproximativ un an, Microsoft încerca să facă valuri cu un smartphone cu Android. Intitulat Surface Duo, acesta costa o avere și venea cu hardware desprins parcă dintr-un an anterior. Avea însă un atu important sub forma ecranului generos distribuit în stânga și în dreapta unei balamale.

Dacă tot a trecut un an, conform zvonurilor din piață, Microsoft se ambiționează să lanseze o doua generație a Surface Duo și, din câte se pare, deja a scăpat pe internet. Față de anul trecut, însă, terminalul cu Android și două ecrane este însă semnificativ mai actual.

Cât de bun poate să fie Microsoft Surface Duo 2

În primul rând, acum ar trebui să facă poze mai mult decât decente, datorită unei umflături de pe spate care găzduiește trei camere. Conform datelor obținute de Windows Central pe marginea subiectului, cele trei sunt standard, ultra-wide și telephoto.

Prima variantă era disponibilă doar pe alb, dar acum o găsești și pe negru. Senzorul de amprentă a fost mutat pe butonul de power. În ceea ce privește hardware-ul, deși nu a fost confirmat de Microsoft, sunt șanse mare să discutăm de o combinație de Snapdragon 888 cu 5G și NFC.

Dacă totul merge bine, Microsoft ar trebui să lanseze noul Surface Duo 2 cândva în septembrie, cel târziu octombrie. În mod previzibil, va fi vorba de o conferință, în timp ce partea de disponibilitate în magazine va mai întârzia vreo două săptămâni. Prețul va fi un aspect interesant, dar are mari șanse să fie sub 1000 de dolari. Primul model a ajuns pe piață la 1400 de dolari, s-a ieftin la 1000 câteva luni mai târziu, iar la momentul în care redactăm acest text, cel puțin în SUA, îl găsești pe la 650 de dolari. Microsoft nu mai vrea să sperie posibilii clienți cu un preț extravagant, iar acest detaliu este benefic pentru curioși.

Citește și: