Microsoft nu pedepsește pirateria, ci o fidelizează: ce încearcă gigantul să facă

Microsoft nu pedepsește pirateria, ci o fidelizează: ce încearcă gigantul să facă

Cu toate că, în mod obișnuit, conducerea Microsoft ar trebui să fie supărată pe cei care le piratează programele cu licență, compania alege o altă abordare, mult mai prietenoasă.

Microsoft nu ține mânie, din câte se poate observa. În loc să-i taxeze dur pe cei care piratează, aleg să îi fidelizeze, în speranța că, măcar pe ultima sută de metri, cei care preferă variantele „gratuite” să plătească, totuși, ceva.

Microsoft oferă reduceri tuturor celor care au instalate, în momentul de față, versiuni piratate

Pe sistemul „vorba dulce mult aduce”, Microsoft alege să-i îmbie pe utilizatorii clandestini cu reduceri, în cadrul licențelor 365. Așadar, orice upgrade de la varianta piratată, la cea cu licență va costa acum mai puțin.

Mesajele de „încurajare” au început deja să apară pe ecranele celor care, până odinioară, preferau să pirateze, în loc să cumpere. Așadar, se aplică o reducere de 50%, valabilă doar pentru primul an de utilizare.

Pirații” reformați ar urma să plătească suma de 35 de dolari, în contul unui abonament de un an pentru Microsoft 365 Personal și de 50 de dolari pentru Microsoft 365 Family.

Aceste abonamente oferă utilizatorului acces pentru programe deja cunoscute publicului larg ca Excel, Word, OneNote sau PowerPoint. În plus, compania oferă spațiu de stocare între 1TB și 6TB, disponibil pe OneDrive.

Există, însă și un mic dezavantaj: oferta companiei se referă la subscripțiile 365 și nu la suita oficială Office.

Gigantul încearcă, pe această cale, să-i determine pe toți cei obișnuiți să downloadeze variante piratate să intre în legalitate, fără a-i speria.

În mod absolut sigur, încercarea moarte… are, fiind greu de crezut că utilizatorii pasionați de piraterie vor mușca momeala, fiind obișnuiți, de ani de zile, să utilizeze versiuni furate.

Ba mai mult, o parte dintre aceștia ar putea să recurgă la competitorii open source (sau nu) ce oferă variante gratuite, ca Libre Office, Apache OpenOffice Writer sau chiar Google Docs.

Citește și: