Legătura mai puțin știută între Muma Pădurii și Maica Domnului în România și cum ne influențează

Legătura mai puțin știută între Muma Pădurii și Maica Domnului în România și cum ne influențează

Figurile mitologice regăsite în specificul cultural al fiecărui popor vorbesc despre oamenii din vechime, despre cum ei își trăiau viața, despre valorile la care se raportau și, mai ales, ne conturează o imagine de ansamblu asupra mozaicului cultural al vremii, vorbindu-ne, totodată, despre traseul evolutiv al psihicului uman, conștient și inconștient, de-a lungul veacurilor.

Unele dintre cele mai puternice și străvechi figuri mitologice, care încă domină spațiul est-european, sunt reprezentate de Muma Pădurii și Maica Domnului. Ștefania Elena Radu, psihoterapeut, a publicat pe Iscoada o analiză asupra celor două și rolul pe care îl joacă în viața românilor.

Aparent, cele două nu par să aibă ceva în comun, însă explorarea lor ne poate transpune în fața unei figuri materne, esențială pentru crearea lumii, dar și pentru dezvoltarea fiecărui individ în parte.

Figura maternă este esențială în viața fiecărui individ. În baza conexiunii cu aceasta, psihicul uman capătăanumite caracteristici, omul își definește modul de relaționare cu persoanele din jurul lui și își formează o scară de valori.

Nu suntem doar ceea ce trăim, ci un ansamblu de realități și mitologii, iar explorarea figurilor mitologice ne poate pune în contact cu dimensiunea arhetipală a psihicului nostru.

De exemplu, omul e o ființă atât de complexă, încât nu e definit și influențat doar de figura maternă proprie, ci și de specificul cultural matern al zonei în care se naște, de pilonii emoționali, comportamentali și psihologici la care aderă societatea, familia sau țara care se naște.

Toți acești factori externi existenței individuale se împletesc, pe parcursul vieții cu propriile experiențe, iar acest procedeu, în psihologia analitică a lui Carl Gustav Jung, formează o serie de arhetipuri ce alcătuiesc inconștientul colectiv. Gândindu-ne la multitudinea tipologiilor de mame, ne referim la arhetipul matern.

Muma Pădurii reprezintă o instanță maternă a inconştientului arhaic

Muma Pădurii, ființă supranaturală ce mediază relația dintre individ și natură, reprezintă o instanță maternă a inconştientului arhaic, care transcede timpul și traversează transformări spectaculoase, în timp ce populațiile din a căror mitologie face parte, se dezvoltă și ele.

Muma Pădurii este un personaj din mitologia românească, care apare adesea în poveștile populare românești. În tradiția populară românească este o vrăjitoare urâtă, sihastră, care locuiește în adâncul pădurii și sperie oamenii. Se pare că este prezentă în folclorul popoarelor slave sub numele de Baba Iaga.

Iniţial, rolul său era acela de a proteja pădurea şi toate animalele acesteia, de a-i îndruma pe cei care se rătăceau, dar şi de a-i pedepsi pe cei care făceau rău în vreun fel sau altul naturii: „Ea locuieşte în cele mai întunecate miezuri de codru, unde îşi are şi bordeiul, sau stă prin scorburi de copaci […]. Fiind mai mare peste păduri, ea are grija tuturor copacilor, pe care îi creşte, alăptându-i, «dându-le piept» – ca pe copii, şi pe care îi meneşte să trăiască sau să fie tăiaţi, cum se întâmplă şi cu oamenii”.

La baza constituirii personajului au stat vechi credințe magice, superstiții sau reprezentări figurative ale forțelor naturii, care și-au pierdut semnificația inițială, căpătând numai o valoare poetică, fantastică.

Prin astfel de personaje se manifestă forța creativă, generativă a psihicului uman

Inconştientul nu mai este trăit ca o forţă copleşitoare de către un Eu fragil, relația cu zeitatea fiind acum mediată de ființe intermediare, mai accesibile omului. Simbolic, în plan psihic, relația arhetip – Eu este facilitată de figuri atât personale, cât și colective, asemenea Mumei Pădurii.

Pe măsură ce creştinismul a început să se înrădăcineze în mitologia autohtonă, asemenea unui erou civilizator, a adus cunoaştere, logos şi noi forme pentru vechile instanţe arhetipale – Maica Domnului ca simbol matern par excellence.

Creștinismul a separat manifestările arhetipale materne în termeni de „bine” şi „rău”

Potrivit lui E. Neumann, se poate observa cum, astfel, este reprezentată mitologic o nouă etapă în dezvoltarea conștiinței, ce constă tocmai în desprinderea acesteia de inconştient. Acest proces de diferențiere psihică, adus de creştinism ca religie monoteistă, s-a produs prin separarea manifestărilor arhetipale în termeni de „bine” şi „rău”.

Maica Domnului este instanţa arhetipală căreia i se atribuie trăsături vindecătoare, de purificare, de luminare, spre deosebire de Muma Pădurii, reprezentată adesea cu anumite contonatii negative.

Însă ambele personaje reprezintă figuri mitologice centrale în dezvoltarea psihicului uman. Oamenii au nevoie să se raporteze la astfel de ființe, pentru a reuși să identifice granițe spirituale, comportamentale, credințe, tradiții, obiceiuri și valori către care să tindă și care să îi ajute să își definească propria viață, prin această apartenență.

Din punct de vedere psihologic, Muma Pădurii și Maica Domnului s-au succedat. Întâi a fost Muma, care a reprezentat un aspect arhaic iniţial al arhetipului matern, iar apoi, odată cu dezvoltarea conștiinței individuale, şi arhetipul matern s-a diferenţiat în formele sale de manifestare. Prin urmare, au apărut cele două personaje antagonice, ilustrate de bine și rău.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: