Jeff Bezos și condițiile infernale de la Amazon: opinia celui mai bogat om din lume despre angajații de rând

Jeff Bezos și condițiile infernale de la Amazon: opinia celui mai bogat om din lume despre angajații de rând

Fiecare gest, pas sau cuvânt al unui angajat Amazon este monitorizat atent din momentul în care a început activitatea într-unul dintre depozitele gigantului mondial. Această realitate cruntă este o consecință a filozofiei de viață a lui Jeff Bezos. Directorul are o părere foarte proastă de oameni, în general.

”Jeff Bezos crede că angajații sunt în mod inerent leneși”, a atras atenția David Niekerk, fostul vicepreședinte al Amazon, potrivit La Libre Belgique. Într-un interviu acordat celor de la The New York Times, fost șef al gigantului a insistat asupra faptului că a participat activ la dezvoltarea sistemului de gestionare utilizat în depozitele Amazon. În urma acelor ședințe, el este convins că întregul mecanism de monitorizare este o consecință a faptului că, în opinia lui Bezos, muncitorii trebuie împiedicați din a se răsfăța cu lenea lor naturală.

Bezos crede de asemenea că, în timp, dorința muncitorilor de a obține performanțe mai mici lasă loc „mediocrității”, potrivit lui Niekerk. ”Ceea ce spunea el (Bezos) este că natura noastră umană este să depunem cea mai scăzută cantitate de efort pentru a obține ceea ce ne dorim sau de care avem nevoie”, a mai adăugat fostul director.

Cât de greu este la Amazon, din cauza lui Jeff Bezos

David Niekerk a mai făcut dezvăluiri și legate de perspectivele pe care le are un nou angajat la Amazon. De cele mai multe ori, acestea lipsesc cu desăvârșire. Angajații temporari au puține șanse de avansare și nu există nicio garanție că în primii trei ani de la angajare vei avea parte de o creștere a salariilor. Mai mult decât atât, fostul vicepreședinte Amazon a menționat că o persoană poate fi concediată chiar și după o singură zi de productivitate scăzută.

Afirmațiile lui Niekerk au ajuns în spațiul online după ce, la începutul lunii iunie, Washington Post a publicat o analiză bazată pe un raport al Administrației SUA pentru Sănătate și Siguranță în Muncă care a constatat că muncitorii din depozitele Amazon au fost de aproape două ori mai susceptibili să sufere răni grave decât angajații altor lanțuri de magazine.

Citește și: