iPhone 12 a scos Apple ”din foame”: cum a reușit gigantul să-și îngenuncheze concurența

iPhone 12 a scos Apple ”din foame”: cum a reușit gigantul să-și îngenuncheze concurența

De câteva luni, au ajuns online confirmări ale faptului că Apple a fost liderul pieței de smartphone-uri în ultimul trimestru din 2020. Samsung, Oppo sau Xiaomi mai au multe de învățat, deși scot telefoane pe bandă rulantă.

În cazul în care avea cineva vreun dubiu legat de faptul că lansarea câtorva telefoane pe an este o tactică impecabilă, este suficient să te uiți la performanța Apple din perioada sărbătorilor din 2020. Trendforce tocmai și-a publicat analiza pe ultimul trimestru al anului trecut, iar gigantul din Cupertino iese victorios de departe.

Nu mai puțin de 77,6 milioane de iPhone-uri au fost vândute în trimestrul patru din 2020, compania americană reușind pentru prima oară să depășească Samsung. Oppo și Xiaomi ocupă următoarele două locuri, urmate de Huawei pe cinci și Vivo pe poziția a șasea.

Analiza a avut în vedere vânzările înregistrate la nivel global între octombrie și decembrie 2020. În acel timp, au fost livrate nu mai puțin de 364 de milioane de unități. Dintre acestea, 84% sau 307 milioane de telefoane inteligente au venit de cei șase producători menționați mai sus.

Deși se vehiculează o scădere de șase procente pentru primul trimestru din acest an comparativ cu trimestrul anterior, în comparație cu aceeași perioadă din 2020, creșterea va fi spectaculoasă. Trendforce estimează o creștere de 24% de la an la an.

Victoria Apple s-a datorat atât tranziției la 5G, o tehnologie care continuă să fie îmbrățișată în fiecare colț al mapamondului, cât și a gamei foarte variate de prețuri la care își oferă portofoliul de mobile. Nu mai puțin de 90% dintre telefoane vândute de iPhone au făcut parte din seria iPhone 12.

De partea cealaltă a baricadei, Samsung a vândut doar 67 de milioane de unități în trimestrul patru din 2020, cu aproximativ 10 milioane mai puține decât telefoanele livrate de Apple. Aparent, Galaxy S21 va ajuta compania sud-coreeană să-și mai revină în primul trimestru din 2021, dar tot nu va ajunge Apple din urmă. Pentru context, Oppo a vândut 50 de milioane de telefoane, Xiaomi s-a rezumat la 47 de milioane, în timp ce Vivo a înregistrat 31,5 milioane de unități vândute. Huawei se mulțumește cu 34,5 milioane, în scădere cu 21% de la trimestrul anterior.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: