În sezonul estival, românii au făcut legea în Bulgaria: câți turiști au ajuns pe plajă în pandemie

În sezonul estival, românii au făcut legea în Bulgaria: câți turiști au ajuns pe plajă în pandemie

În teorie, 2020 va rămâne în istorie ca fiind anul pandemiei. Cu toate acestea, foarte mulți români și-au trăit viața ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Au fost în concedii și, cu foarte mici excepții, și-au văzut de activitățile zilnice.

Singura schimbare din sezonul estival din 2020 a fost că foarte mulți români au optat să meargă în vacanță mai aproape de țara noastră decât în trecut. Asta înseamnă că nu a fost deloc mic numărul celor care au mers în Bulgaria. 

În consecință, pe anul trecut, România se află în competiție cu Turcia pentru primul loc la numărul de vizitatori străini în Bulgaria. Astfel, ambele țări ocupă un rol important important în economia vecinilor noștri, conform datelor obținute de Mediafax.

În 2020, circa 1 milion, mai exact 940.000 de turişti români au ales să îşi facă vacanţele în Bulgaria, conform datelor Institutului Naţional de Statistică din Bulgaria, citat de ZF. Un pic peste noi, au fost turcii.

Turiştii turci ajunşi în Bulgaria au fost într-un număr mai mare, cu doar 22.000, astfel că, Turcia a reprezentat principala sursă de turişti străini pentru Bulgaria în 2020, cu România pe un foarte apropiat loc doi.

Comparativ cu 2019, situația s-a schimbat un pic. Acum doi ani, România se afla detașat pe prima poziție în clasamentul țărilor care ocupă plajele bulgărești. La momentul respectiv, discutam de nu mai puțin de 2,1 milioane de români care au mers în Bulgaria la relaxare. În aceeași perioadă, turcii s-au rezumat la aproximativ 1,6 milioane de persoane trimise la bulgari.

În funcție de cum vor merge eforturile de vaccinare în această regiune est-europeană și de cum va progresa numărul de cazuri, nu este exclus ca situația în 2021 să fie similară cu cea de acum doi ani. Din păcate, momentan, mai există restricții importante de circulație în cea mai mare parte a țărilor europene, dar și în America sau Africa.

Citește și: