09 aug. 2021 | 06:30

Huawei, mai irelevant ca niciodată: cum a devenit un dezastru financiar

ACTUALITATE
Huawei, mai irelevant ca niciodată: cum a devenit un dezastru financiar

Până de demult, Huawei făcea legea la nivel mondial când vine vorba de telefoane mobile. Acum, alte companii chineze dau ora exactă în materie de smartphone-uri.

Huawei Technologies a confirmat vineri, prin rezultatele sale financiare pe primul semestru din 2021, că trece prin cea mai neagră perioadă in istoria companiei. Sancțiunile aplicate de Statele Unite ale Americii nu vor duce la dispariția companiei de pe piață, dar este clar că gigantul chinez și-a pierdut mult din relevanță.

Huawei, în pagubă și irelevant

Pe hârtie, ai crede că Huawei o duce bine. Are încasări de 49,56 miliarde de dolari sau 320,4 miliarde de yuani. În realitate, însă, de la încasări la profit este o cale lungă, mai ales dacă ai în vedere că divizia dispozitivelor de consum, care include și telefoanele mobile, a înregistrat o scădere de 47% a încasărilor, până la 135,7 miliarde de yuani. Profitul net reprezintă doar 9,8% din această sumă.

Pentru context, se fac deja doi ani de când Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Donald Trump a declarat în 2019 că producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii este o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni i-au afectat creşterea şi au forţat Huawei să îşi vândă marca de telefoane low-cost Honor.

Nu a durat mult până când consecințele s-au văzut la nivel global. În trimestrul doi din 2021, Huawei a ieșit din top cinci al producătorilor de smartphone-uri, la nivel global. A fost pentru prima oară în șapte ani când s-a întâmplat asta.

Pentru a înțelege și mai bine scăderea importanței acestui brand la nivel global, este suficient să aruncăm o privire pe datele statistice oferite de Canalys. În trimestrul doi 2020, Huawei livra 27,4 milioane de smartphone-uri. În trimestrul doi din 2021, un an mai târziu, fanii chinezilor s-au împuținat atât de mult, încât livrările au scăzut la 6,4 milioane de unități.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele