Google, pus la zid de Comisia Europeană: ce-i cer oficialii de la Bruxelles gigantului tehnologic

Google, pus la zid de Comisia Europeană: ce-i cer oficialii de la Bruxelles gigantului tehnologic

Comisia Europeană face o solicitare către Google. Iată despre ce e vorba.

Comisia Europeană (CE) şi autorităţile responsabile de cooperarea în materie de protecţie a consumatorilor sub conducerea Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Ţările de Jos şi a Direcţiei Generale pentru Inspecţie Economică din Belgia au trimis o scrisoare companiei Google în care i se solicită să fie mai transparentă şi să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE), arată forul european într-un comunicat de presă, transmis luni către Agerpres.

Google va primi sancțiuni, dacă nu respectă cerința Comisiei Europene

Potrivit sursei citate, consumatorii trebuie să ştie cum stabileşte motorul de căutare online al Google ordinea în care se afişează rezultatele căutării lor şi dacă plăţile pot influenţa această ordine.

„Preţurile zborurilor şi ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie preţurile finale şi să includă comisioane sau taxe care să poată fi calculate în mod rezonabil în avans. În plus, Google ar trebui să revizuiască condiţiile standard ale Google Store, deoarece reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor a constatat că, în unele cazuri, există un dezechilibru semnificativ între drepturile comerciantului şi cele ale consumatorului, în detrimentul acestuia din urmă. În plus, atunci când autorităţile pentru protecţia consumatorilor raportează conţinuturi care încalcă normele de protecţie a consumatorilor, Google ar trebui să elimine sau să blocheze mai rapid accesul la astfel de conţinuturi”, se menţionează în comunicatul obținut de Agerpres.

În legătură cu acest subiect, comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat: „Consumatorii din UE nu pot fi induşi în eroare atunci când utilizează motoare de căutare pentru a-şi planifica vacanţele. Trebuie să le oferim consumatorilor posibilitatea de a alege pe baza unor informaţii transparente şi imparţiale”.

Scrisoarea transmisă gigantului Google a fost semnată de Comisia Europeană şi autorităţile responsabile de cooperarea în materie de protecţie a consumatorilor, sub conducerea Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Ţările de Jos şi a Direcţiei Generale pentru Inspecţie Economică din Belgia.

Citește și: