Funcția pe care Reddit o copiază de la TikTok: va fi detronată cea mai populară aplicație?

Funcția pe care Reddit o copiază de la TikTok: va fi detronată cea mai populară aplicație?

Reddit este pe cale să facă din secțiunea video o piatră de temelie a aplicației sale mobile.

Compania a declarat pentru TechCrunch că lansează un feed video tip TikTok către utilizatorii aplicației iOS printr-o secțiune dedicată.

De acum încolo, așadar, vei vedea o colecție de videoclipuri prin care să dai scroll atât din secțiunile la care te-ai abonat, cât și din comunitățile conexe. Ca de obicei, poți vota pozitiv sau negativ, comenta sau acorda premii.

O versiune de bază a acestui model a fost disponibilă înainte, dar numai dacă ai dat click pe un videoclip, iar primele videoclipuri pe care le vedeai proveneau din același subredit. Noua filă este menită să „aducă împreună comunitatea prin funcția video”, potrivit unui purtător de cuvânt al Reddit, ceea ce înseamnă crearea unei experiențe „unificate” care să se potrivească cu ceea ce îți place.

Reddit nu a spus când va fi disponibilă funcția pentru toți utilizatorii iOS sau Android. Secțiunea video a ajuns pentru prima dată pe câteva dispozitive iOS cândva în iulie.

Aceasta, totuși, nu este o mișcare șocantă făcută de companie. Reddit a început să se joace cu fluxurile live în 2019 și a cumpărat rivalul TikTok Dubsmash în decembrie 2020. Achiziția a semnalat intenția Reddit – vrea să își mențină rețeaua socială relevantă, într-o eră în care videoclipurile sunt foarte importante.

Fostul director Reddit este convins că a făcut lumea un loc mai rău

Deși s-ar putea să nu fii fan Reddit, platforma online are un număr din ce în ce mai mare de fani, iar interesul pentru ea a continuat să crească în ultimii ani.

Reddit nu este pentru toată lumea și nu și-a propus neapărat să fie, dar gradul exacerbat de democrație de pe platformă a atras foarte multe persoane care nu-și găsesc vocea în altă parte. În teorie, numărul regulilor implementate pe îndrăgitul site a crescut în ultimii doi ani din cauza răspândirii de știri false.

Pe de altă parte însă, majoritatea comunităților au administratori care nu au nici o legătură cu Reddit și nu sunt angajați la compania americană. Astfel, indiferent cât de ciudată ar fi viziunea ta asupra lumi, pe Reddit sunt șanse foarte mari să mai găsești un număr mare de persoane care îți împărtășesc opiniile.

Un fost director de produs la Reddit este foarte dezamăgit de impactul pe care îl are asupra societății actuale platforma creată de el. Dan McComas a făcut câteva declarații destul de radicale pe marginea subiectului, într-un interviu acordat publicației New York Magazine.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: