Filmele cu Tom Cruise se amână, din nou: când îl vei putea vedea în Top Gun și Misiune Imposibilă

Filmele cu Tom Cruise se amână, din nou: când îl vei putea vedea în Top Gun și Misiune Imposibilă

Mai multe filme au fost amânate din cauza pandemiei de Covid. Iată că și filmele cu Tom Cruise, „Top Gun: Maverick” și „Mission: Impossible 7”, au fost amânate de Paramount în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu varianta Delta.

Așadar, „Top Gun: Maverick” va fi lansat pe 27 mai 2022, și nu pe 19 noiembrie 2021, așa cum fusese programat cel mai recent, potrivit Profit.ro.

De asemenea, „Mission: Impossible 7” va avea premiera, conform noului calendar, pe 30 septembrie 2022, în locul datei de 27 mai 2022.

Peliculele „Top Gun: Maverick”, continuare a filmului de acțiune din 1986, și „Mission: Impossible 7” au fost amânate de mai multe ori pe parcursul ultimului an și jumătate. Motivul a fost că prezența în sălile de cinema nu a revenit încă la nivelul înregistrat înainte de pandemie.

Tom Cruise, viral pe internet: ce a făcut în timpul filmărilor la Misiune Imposibilă

Tom Cruise a șocat internetul. Iată gestul nemaipomenit pe care l-a făcut, în timp ce filma la cel mai nou film „Misiune Imposibilă”.

Actorul american Tom Cruise a aterizat cu elicopterul în grădina spațioasă a unei familii din Warwickshire (Marea Britanie), într-o scenă care face parte din noul film al francizei de acțiune „Misiune Imposibilă”, scrie Profit.ro.

Superstarul hollywoodian, în vârstă de 59 de ani, a folosit proprietatea lui Alison Webb pentru a filma una dintre scene, după ce proprietara locației a fost înștiințată că o celebritate – al cărei nume nu i-a fost comunicat – va ateriza aici având în vedere că aerodromul din Coventry este închis temporar.

Drept mulțumire, Tom Cruise le-a permis fiilor lui Webb să facă o tură cu elicopterul, după ce actorul a făcut numeroase poze cu familia britanică.

În declarațiile acordate postului BBC, Alison Webb a precizat că i s-a părut „cool” ca fiii ei să poată asista la aterizarea elicopterului în grădina familiei, o experiență pe care a calificat-o drept „suprarealistă”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: