Exoscheletele vor deveni obișnuite și le vei putea cumpăra de la orice magazin de electronice. Ce avantaje au și cum funcționează

Exoscheletele vor deveni obișnuite și le vei putea cumpăra de la orice magazin de electronice. Ce avantaje au și cum funcționează

Producătorul de exoschelete din California, SuitX, pariază că tehnologia sa va intra în curând în mainstream. Exoscheletele vor fi vândute la fiecare magazin mare de electronice, relatează BBC.

„Nu există nicio îndoială în mintea mea că aceste dispozitive vor fi, în cele din urmă, vândute la magazinele de hardware”, a declarat fondatorului SuitX Homayoon Kazerooni. „Pe măsură ce prețurile scad, vei putea să le cumperi pur și simplu de la Home Depot”.

Exoscheletele nu trebuie să fie piese complexe de mașini care să amintească de „Iron Man”. Multe dintre ofertele de astăzi îndeplinesc sarcini mult mai banale, de la a permite producătorilor de automobile să lucreze ore în șir, la ameliorarea tensiunii lombare a spatelui sau a permite personalului companiei aeriene să ridice bagaje.

„Integrarea oamenilor și a mașinăriilor într-un singur sistem deschide un nou domeniu de oportunități”, a declarat pentru BBC Adrian Spragg, expert de consultanță de management la Accenture. „Multe dintre aplicațiile timpurii s-au concentrat pe aplicații militare și medicale, dar în ultimii ani a existat o explozie de utilizare într-o serie de cazuri cotidiene”.

Costumele SuitX sunt deja testate la producătorii de automobile General Motors și Fiat, în special pentru a preveni oboseala musculară și pentru a obține mai multă productivitate de la lucrătorii umani.

Deocamdată, exoscheletele pot fi costisitoare, costând în medie „în jur de 45.000 de dolari”, potrivit Spragg. „Cu toate acestea, odată cu evoluția tehnologică, prețurile vor scădea”.

Kazerooni tinde să fie de acord, sugerând că exoscheletele ar putea facilita activitățile simple precum alpinismul sau drumețiile – și „pentru toate vârstele”, așa cum a relatat fondatorul companiei, pentru BBC.

Exoscheletele din materiale ușoare oferă o alternativă la structurile scumpe

Crearea unui exoschelet se bazează de obicei pe materiale grele, dar și scumpe, însă există și alternative.

Majoritatea exoscheletelor de pe piață au dimensiuni destul de mari, iar prețurile sunt pe măsura tehnologiilor și materialelor folosite. Cu toate acestea, compania Roam Robotics, din San Francisco, propune o alternativă la aceste exoschelete clasice.

Aceștia lucrează cu plastic și cu materiale textile extrem de rezistente pentru a crea un exoschelet care să aibă capacități comparabile cu cele ale unei structuri clasice, dar mai puțin practice.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: