Evenimentele mari din România, doar pentru vaccinați: cum se va face discriminarea la festivaluri

Evenimentele mari din România, doar pentru vaccinați: cum se va face discriminarea la festivaluri

Începe să fie din ce în ce mai dificil în România să nu fii vaccinat împotriva infecției cu noul coronavirus. Deși numărul de cazuri depistate zilnic este în continuă scădere, autoritățile leagă tot mai multe privilegii de imunizare.

Până la finalul verii, există o șansă destul de mare ca în România să avem parte de festivaluri și concerte mari, ca în vremurile bune. Acestea nu vor însă deschise publicului larg, ci doar persoanelor care conștientizează importanța vaccinării în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2.

„Cifrele referitoare la răspândirea pandemiei şi la numărul de persoane afectate continuă să se îmbunătăţească şi asta este o veste foarte bună. Una dintre ele este cea pe care am susţinut-o şi eu acum de câteva zile, aceea legată de posibilitatea de a avea concerte, festivaluri, evenimente cu un număr mare de oameni, nu doar cu acele limitări care exista in prezent, condiţia fiind însă ca acele persoane să fie vaccinate. Este un lucru firesc, normal”, a explicat vicepremierul Dan Barna.

Întrebat în mod expre despre desfășurarea unor evenimente importante din calendarul românesc de divertisment, Barna nu s-a ferit să afirme că vom putea să avem parte de Untold la Cluj sau de Festivalul de Teatru de la Sibiu. „Exact aceasta este vestea, într-adevăr. În momentul de faţă avem un acord dinspre CNSU şi va fi şi în şedinţa de Guvern de astăzi această reglementare care permite unui număr mare limitat la capacitatea firească a spaţiului, dar condiţia este ca persoanele respective să fie vaccinate”, a atras atenția oficialul.

Cu alte cuvinte, vaccinarea tinde să fie o condiție sine qva non pe teritoriul României dacă ești o ființă socială și te încântă perspectiva marilor adunării de acum câțiva ani de la Neversea, Electric Castle sau Untold. În teorie, se mai pot schimba câteva restricții până la 1 august, dar este improbabil ca acest lucru să se întâmple.

„Am prezentat un calendar al relaxărilor – 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern – cred că şedinţa o să fie joi sau vineri – vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (…) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii”, a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.

Ca un detaliu interesant, Florin Cîțu se pare că se află într-o competiție cu primarul Emil Boc în ceea ce privește localitatea din România în care va avea loc primul mare festival. „Eu vreau să fie Summer Well la București, el vrea să fie Untold la Cluj, dar București este acum peste Cluj la rata de vaccinare.”, a insistat Cîțu.

Citește și: