Elon Musk spune că banii nu sunt reali. De ce a făcut miliardarul această declarație surprinzătoare

Elon Musk spune că banii nu sunt reali. De ce a făcut miliardarul această declarație surprinzătoare

Cred că ne-am obișnuit deja cu declarațiile surprinzătoare și, uneori, șocante ale lui Elon Musk. De la extratereștri, la implanturi cerebrale și criptomonede, miliardarul are o părere controversată despre multe domenii. Iată de ce a spus recent că banii nu sunt reali.

Ca parte a tendinței sale de a posta pe Twitter mesaje confuze și postări amuzante despre criptomonede, CEO-ul Tesla, Elon Musk, a scris pe Twitter recent că, aparent, banii nu sunt reali.

Musk are o părere despre orice

„Bunurile și serviciile sunt economia reală. Orice formă de bani este pur și simplu contabilitatea acestora”, a scris Musk într-un tweet, sâmbătă.

Se pare că fondatorul SpaceX sugerează că banii acționează doar pentru a facilita bunurile și serviciile din economie, ceea ce ar fi putut să vă spună oricine are o înțelegere minimă a conceptului de bani și cum funcționează aceștia într-o societate.

Dar ceea ce face ca acest lucru să fie cel mai confuz este faptul că Musk este cunoscut pentru investițiile în criptomonede. El a fost chiar în spatele unora dintre cele mai mari creșteri și scăderi ale criptomonedelor.

Atunci, în mod clar banii nu sunt doar „contabilitatea” bunurilor și serviciilor. Este o clasă de active în care se poate investi și, de asemenea, se poate manipula cu un singur tweet.

Ești confuz? Nu esti singurul. Musk caută să șocheze întotdeauna. După statusul că banii n-ar fi reali, a postat tot felul de tweet-uri pseudo-filosofice până târziu.

Pe lângă toate acestea, și-a schimbat imaginea de profil Twitter cu o imagine complet neagră.

Ce crede Elon Musk despre OZN-uri și extratereștri: argumentul cel puțin interesant despre existența acestora

Bineînțeles că trebuia să aibă o părere și despre OZN-uri. El spune că, dacă ar fi existat extratereștri, el ar fi aflat până acum. Pentru că civilizațiile extraterestre trebuie să-i dea raportul lui Musk, evident.

„Din câte știu eu, nu există dovezi directe ale vieții extraterestre”, i-a spus Musk lui Joe Rogan într-un interviu. „Sincer, cred că aș fi știut până acum dacă ar exista extratereștri”, a completat el.

Elon Musk a mai spus că este o „pierdere de timp” căutarea extratereștrilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: