Disponibilitatea vaccinurile împotriva noului coronavirus este foarte problematică, în fiecare colț al Europei. Acesta este și motivul pentru care numeroase programări la vaccinare au fost amânate.
O posibilă explicație pentru această situație neplăcută a fost oferită de Clement Beaune, secretarul de stat francez pentru afaceri europene. În opinia sa, europenii nu au fost ”suficient de buni” în ceea ce privește investițiile pentru dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid-19 și, implicit, investițiile în producția lor.
„Există un punct în care nu am fost suficient de buni, suficient de puternici, suficient de rapizi, şi anume investiţiile în dezvoltarea vaccinului”, a declarat el pentru canalul francez LCP. „Există o dezangajare europeană care nu datează de ieri, care este o dezangajare de mai mulţi ani, de mai multe decenii, este reculul nostru în industria farmaceutică”, a adăugat oficialul francez.
„Trebuie spus că, fără îndoială, am subinvestit în capacităţile de investiţii, de cercetare”, este de părere Clement Beaune. „Nu avem, ca Statele Unite, o agenţie europeană cu mijloace financiare importante în domeniul cercetării medicale şi care să fi fost capabilă să finanţeze masiv companiile în ultima fază a cercetării pentru a accelera dezvoltarea vaccinului„, a criticat francezul mecanismele europene pe partea de cercetare medicală.
Aceste afirmații vin în contextul în care, Comisia Europeană, care a negociat precomenzile de vaccinuri în numele celor 27, a fost ţinta unor aspre critici în urma întârzierilor semnificative în livrarea primelor trei vaccinuri autorizate în UE, din cauza unor dificultăţi legate de centrele de producţie din Europa.
Problemele la scară largă pe care le întâmpină Uniunea Europeană în contextul pandemiei au fost conștientizate în urmă cu câteva zile și de către Ursula von der Leyen. Președintele Comisiei Europene a recunoscut că UE a fost ”prea optimistă” în ceea ce privește livrările și că trebuie să crească producția în masă de vaccinuri, mai ales pentru a pregăti țările membre să facă mai ușor față în contextul noilor mutații.