De astăzi, amenzi între 5000 și 10.000 de lei, dacă ți-a întârziat salariul: toți angajații trebuie să știe, a intrat în vigoare legea

De astăzi, amenzi între 5000 și 10.000 de lei, dacă ți-a întârziat salariul: toți angajații trebuie să știe, a intrat în vigoare legea

În urmă cu câteva săptămâni, se discuta de posibilitatea penalizării angajatorilor care întârzie cu plata salariilor. Acum, legea a fost promulgată și începe să-și facă resimțite efectele.

În cazul în care ți-a întârziat salariul, profiți de o nouă prevedere din Codul Muncii, conform căreia, angajatorul este sancționat. Inspectorii de muncă vor putea da firmelor câte o amendă de până la 10.000 de lei pentru fiecare salariat păgubit. Aceasta este o sancțiune directă care, până la ora actuală, a lipsit.

Angajatorii, amendați pentru fiecare angajat

Este important de reținut că sancțiunile nu se aplică dacă a trecut o zi sau două de la momentul în care ar fi trebuit achitat salariul. În schimb, este vorba de angajatorii care depășesc respectivul termen cu mai mult de o lună. Doar în acea situație, sunt pasibili de amendă între 5000 și 10.000 de lei, pentru fiecare salariat care nu și-a primit remunerația. Singura excepție de la regulă ține de angajatorii care află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

”[Î]ncălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 166 alin. (1) cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”, se arată în ordonanța promulgată.

În forma anterioară a Codului muncii, se insista asupra obligativității achitării salariului, dar nu erau menționate sancțiuni pentru nerespectarea termenului. „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”, se menționa în articolul 166, aliniatul 1 din Codul muncii.

Dacă te afli într-o asemenea situație, poți sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă sau ITM.

Citește și: