Cum l-a copiat șeful Twitter pe Elon Musk și a reușit să încaseze aproape 3 milioane de dolari

Cum l-a copiat șeful Twitter pe Elon Musk și a reușit să încaseze aproape 3 milioane de dolari

Inspirat parcă din decizia lui Elon Musk de a-și scoate la vânzare, sub formă de NFT, una dintre postări, șeful Twitter a reușit să încaseze aproape 3 milioane de dolari.

La fenomenul NFT, adică token-uri non-fungibile vândute sub forma unui activ digital, contribuie de-acum și șeful Twitter, Jack Dorsey. El a vândut prima sa postare de pe platformă, care datează din 2006, în schimbum sumei de 2,9 milioane de dolari. S-a ajuns la această sumă grație unei licitații.

Dorsey a vândut tweet-ul sub forma unui activ digital unic, care nu poate fi replicat, cunoscut sub numele NFT. Pare moda începutului de an.

L-a copiat pe Musk și a încasat aproape 3 milioane de dolari

Jack Dorsey a vândut tweet-ul „just setting up my twttr” (”tocmai îmi configurez contul de Twitter”), scris de el pe 21 martie 2006. NFT a fost vândut prin licitaţie pe o platformă numită Valuables, deţinută de compania americană Cent.

Acesta a fost cumpărat prin intermediul criptomonedei Ether, pentru 1630,5825601 ETH, care la momentul vânzării valora 2,915 milioane de dolari, a declarat Cameron Hejazi, CEO şi co-fondator al companiei Cent. Cent a confirmat că numele cumpărătorului este Sina Estavi, un antreprenor din Malaezia, CEO al companiei de blockchain Bridge Oracle.

Dorsey va primi 95% din suma obţinută din vânzarea tweetului său, iar compania Cent va primi 5%.

Cum spuneam, șeful Twitter s-a inspirat de la Elon Musk. Doar că, spre deosebire de șeful Tesla, directorul platformei nu s-a răzgândit ulterior. Musk a anunțat că vrea să scoată la vânzare, sub forma unui NFT, o postare de pe Twitter, sub forma unui cântec destul de dubios. Ulterior, s-a răzgândit și a spus că nu mai vrea așa ceva.

Tweet-ul conținea o piesă cu versurile: “NFT for your vanity. Computers never sleep. It’s verified. It’s guaranteed.” – ceea ce în traducere înseamnă: „NFT pentru vanitatea ta. Computerele nu dorm niciodată. S-a verificat. Este garantat.” Nu pare să spună mare lucru, deși s-ar putea să fie un mesaj ascuns acolo.

Oricum ar fi, Musk a decis ulterior să-și retragă oferta, deși cineva se angajase să plătească peste 1 milion de dolari pentru așa ceva.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: