28 feb. 2021 | 10:44

Cum faci curățenie în galerie: Canon apelează la inteligență artificială să-ți șteargă pozele proaste

ACTUALITATE
Cum faci curățenie în galerie: Canon apelează la inteligență artificială să-ți șteargă pozele proaste

Există mai multe aplicații care promit să-ți facă un pic de curățenie în galeria foto a telefonului, dar cea mai recentă vine de la Canon și s-ar putea să ai un pic mai multă încredere în ea.

Canon Photo Culling este o nouă aplicație a japonezilor disponibilă momentan doar în beta pentru posesorii de iPhone. Acesta este și motivul pentru care poate fi experimentată doar de către cei care au un cont Apple de State, urmând ca peste câteva săptămâni sau luni să fie disponibilă la nivel global. Ca referință, cuvântul Culling din titlul programului se traduce prin sacrificare.

În contextul în care avem mii de fotografii pe telefon la care nu ne vom mai uita niciodată, cei de la Canon s-au gândit să automatizeze un pic mecanismul de curățenie. Ideea este să rămâi doar cu cele care merită păstrate, fără să treci manual prin fiecare, fără să le mai vezi o dată pe toate.

Pentru a facilita acest proces, Canon Photo Culling utilizează un mix de inteligență artificială și un algoritm de viziune computerizată. Practic, programul ”se uită” la pozele tale din telefon și le judecă nivelul de calitate folosind niște criterii mai mult sau mai puțin obiective. Printre ele se numără gradul de claritate, dacă elemente imortalizate sunt în focus, dacă există zgomot de imagine în fotografie sau dacă persoanele fotografiate au ochii deschiși sau închiși.

Pornind de la acești parametrii, fotografiile tale sunt notate, primesc un calificativ. Pornind de la acea notă, poți opta ca aplicația să-ți șteargă automat imaginile cu o notă mai mică. Dincolo de acest detaliu, după ce îți stabilește cele mai frumoase imagini, îți recomandă călduros să le ștergi pe celelalte.

Ca un detaliu interesant, poți folosi aplicația și în alte scopuri. În funcție de imaginile care par să imortalizeze momente similare, Photo Culling poate automatiza realizarea de albume. Aplicația vine cu trei zile de acces gratuit la toate funcțiile, urmate de un cost de 3 dolari pe lună sau 15 dolari pe an.canon-photo-culling-iphone-app

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele