03 sept. 2021 | 07:00

Contul tău de WhatsApp, în pericol: compania a șters deja 3 milioane de conturi

ACTUALITATE
Contul tău de WhatsApp, în pericol: compania a șters deja 3 milioane de conturi

WhatsApp a început de ceva timp să aibă mai multe probleme decât ai crede. A devenit o sursă semnificativă de dezinformare, tentative de fraudă și nu numai. Pentru a rezolva situația dezastruoasă, sunt necesare măsuri radicale.

Nu mai puțin de trei milioane de conturi de WhatsApp au fost șterse în ultima lună și jumătate. Cele mai multe dintre ele au aparținut unor utilizatori din India, dar motivul din spatele deciziei ne vizează pe toți. Numărul a fost confirmat chiar de către oficialii WhatsApp în cel mai recent ”raport de concordanță”, în conformitate cu regulamentul autorităților americane, IT Rules 2021.

WhatsApp poate șterge conturi, fără vreo intervenție din partea ta

WhatsApp a anunțat de curând că între 16 iunie și 31 iulie 2021 a șters 3.027.000 de conturi ale unor utilizatori din India. Pentru a ajunge la concluzia că sunt din India, creatorii platformei au luat în calcul faptul că prefixul acelor conturi începe cu +91.

”De-a lungul anilor, platforma a investit constant în inteligență artificială și alte tehnologii de top, experți în analiza datelor și cercetători în diverse procese pentru a-și ține utilizatorii în siguranță pe platformă.”, a explicat un purtător de cuvânt.

Este important de reținut că utilizatorii pot face apel la decizia gigantului, dar prea puțini o fac. Dintre cele trei milioane de conturi, doar 594 de utilizatori au făcut apel la dezactivarea contului prin diverse mijloace. Dintre acestea, doar asupra a 74 de decizii s-a revenit, iar conturile au fost restaurate, din peste trei milioane.

Motiv principal pentru care sunt șterse conturile are legătură cu raportarea de către alți utilizatori. Cele mai multe dintre ele erau o sursă semnificativă de spam sau dezinformare. Practic, abuzau de funcționalitatea serviciului pentru a stresa alți utilizatori. Pentru că toate conversațiile sunt criptate, iar WhatsApp nu poate vedea conținutul mesajelor, depinde foarte mult de alte semnalmente pentru a identifica problemele mai mult sau mai puțin grave. Pe lângă rapoartele altor utilizatori, ia în vizor conturile care obișnuiesc să distribuie foarte multe mesaje, fără să scrie nimic de la zero.

Pe lângă situația din India, la nivel global, WhatsApp închide aproximativ 8 milioane de conturi în fiecare lună, pentru a preveni abuzul asupra serviciului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele