Comorile fabuloase pe care stă România. Descoperirile întâmplătoare de tezaure ale românilor

Comorile fabuloase pe care stă România. Descoperirile întâmplătoare de tezaure ale românilor

Nu de puține ori, cele mai fascinante descoperiri se fac din greșeală, iar românii sunt lideri la greșeli. Din acest motiv, merită trecute în revistă câteva performanțe impresionante în materie de comori fabuloase găsite pe meleaguri mioritice.

Aproape toate descoperirile importante de patrimoniu de pe meleaguri mioritice au avut loc din întâmplare. Printre exemple se numără cea mai mare comoară ascunsă din vremea dacilor descoperită de câțiva pescari. În mod surprinzător, o furtună a scos la iveală matriță prețioasă de bronz de Sarmizegetusa Regia. Nu în ultimul rând, în timp ce se jucau, câțiva copii au găsit pe malul unui râu unul dintre cele mai frumoase coifuri de aur din lume.

Comorile României, descoperite de români simpli

În albia râului Strei, care curge la poalele munților cu cele mai mari cetăți dacice, un grup de pescari a descoperit una dintre cele mai prețioase comori din istoria țării noastre. Este vorba de peste 400.000 de piese de aur, iar descoperirea a avut loc în 1550. Unii istorici susţin că aurul provenea, de fapt, din apropierea unei cetăţi dacice, fiind scos la iveală de ploile abundente care au provocat inundaţii şi alunecări de teren.

„Cam pe la mijlocul secolului al XVI-lea, s-a găsit în aproprierea râului Streiu o foarte considerabilă comoară, constatatoare din zeci de mii de monete de aur. După acestea şi mai multe alte notiţe ale cronicarilor ardeleni, nu mai încape îndoială că de fapt s-a descoperit undeva în preajma râului Streiu o bogată comoară constatatoare din monete de aur de ale regelui Lysimac şi altele cu inscripţia KOSON, despre care se credea că ar fi chiar comoara regelui Decebal, ascunsă în albia Streiului”, relata istoricul Iulian Marţian, în studiul „Comori Ardelene”, apărut în Buletinul Societăţii Numismatice Române din martie 1921.

La fel de interesant este coiful din aur găsit la Coțofenești, în 1928. Acesta avea o greutate de aproximativ 800 de grame și a fost datat în secolul IV î.Hr. Artefactul a fost identificat de un elev la școlii primare din localitate. Istoricii Radu Coroamă şi Vlad Manoliu au relatat că numele iniţial al artefactului a fost „căciula de aur”, dat de Ion Marinescu Moreanu, cel care l-a donat în 1929 Direcţiunii Arheologice.

„Acesta aducea cu el un ciudat obiect din aur pe care ar fi dorit să-l valorifice. Copiii săi, care împreună cu alţii, păzeau vitele la păscut pe malul râului Doftana, au văzut în mal un obiect strălucind foarte tare în razele soarelui de vară, în 1928. Jucăuşi, copiii au scormonit în mal de unde au scos ceea ce ei numeau «o căciulă strălucitoare». Au început să şi-o smulgă unul altuia din mâini până când i-au rupt partea superioară. Copiii lui Simion Alexandru au rămas cu corpul căciulii pe care l-au adus acasă. Partea superioară şi-a pierdut urma. Ajunge din mâinile celorlalţi copii la părinţi care, nerealizându-i decât valoarea strict materială, au valorificat-o probabil ca metal preţios“, scriau istoricii Radu Coroamă şi Vlad Manoliu, pe baza mărturiilor copiilor lui Ion Marinescu Moreanu.

Cloșca cu puii de aur este numele tezaurului de la Pietroasa și a fost descoperit în 1837 de doi țărani în timp ce luau piatră de pe dealul Istrița (750m). Cei doi erau Stan Avram și Ion Lemnaru, iar motivul pentru care se aflau acolo era de a scoate blocuri de calcar, exact de Buna Vestire, pe 25 martie. „Concentraţi, cei doi loveau cu vârful răngii de fier stâncile de calcar pentru a găsi piatră moale, care se ciopleşte uşor. Mişcând o lespede care <> sub lovitura răngii, cei doi au scos la lumină comoara: cel mai mare, cel mai celebru şi cel mai râvnit tezaur din Europa: vestita Cloşcă cu puii de aur”, scrie istoricul Marius Constantinescu, în lucrarea „Tezaurul de la Pietroasa – Cloşca cu puii de aur. Cercetări noi”.

În prima etapă, cei doi au fost convinși că este vorba de niște obiecte de alamă, fără o valoare reală. „Uimiţi şi speriaţi de minunăţia ce le-a căzut în mână, cei doi au învelit obiectele într-un pulover, le-au ascuns în coşul carului şi în amurg, apucând cu fereală pe uliţa dintre grădini, duc şi ascund comoara în podul casei lui Stan Avram. Aici au păstrat-o un an, fără să-i cunoască adevărata valoare; sau neîndrăznind să o recunoască. Nici nu-şi închipuiau ce vor pătimi”, scrie istoricul Marius Constantinescu.

Citește și: