28 nov. 2021 | 11:20

Ce este wicca și ce legătură are această religie cu vrăjitoarele din Salem

ACTUALITATE
Ce este wicca și ce legătură are această religie cu vrăjitoarele din Salem

Wicca este o religie neopăgână practicată chiar și în zilele noastre. Cu toate că este răspândită, în general, în Statele Unite ale Americii, ea poate fi întâlnită și în alte țări.

Se bănuiește că religia Wicca a luat naștere (cu aproximație) la începutul secolului trecut, „inventatorul” acesteia fiind Gerald Gardner, cel care credea despre sine că ar fi vrăjitor. Acesta a scris, de asemenea, și o carte în care explică ce este wicca și de ce lumea nevoie de o astfel de religie. Gardner a fost, la începuturile sale, antropolog și arheolog amator, ca mai apoi să-și folosească cunoștințele acumulate pentru a da naștere unei noi religii, cu ramificații adânci în păgânismul de odinioară.

În ce cred adepții religiei wicca

Religia se axează pe venerarea Zeiței Întreite, însă și a Zeului Încornorat. Cu toate că, în prezent, există diverse ramificații ale acestei religii, fiecare dintre acestea adoptând propriile zeități, entitățile menționate mai sus rămân general valabile.

Wiccanii sunt vrăjitori autoproclamați și cred, în general, în practicarea magiei albe (în scopul binelui), cu toate că există și excepții.

Dacă ar fi să generalizăm, religia se bazează pe venerarea naturii, zeitățile acesteia fiind încarnări a diferitor elemente natura.

Cele mai importante sărbători wiccane sunt: Samhain (ziua morților – 1 noimebrie), Yule (solstițiul de iarnă), Imbolc (marele sabbat – 2 februarie), Ostara (echinocțiul de primăvară sau sărbătoarea reînvierii naturii), Beltane (1 mai), Litha (sau Sânzienele), Lughnasadh sau Lammas (Ziua Recoltei – 1 august), Mabon (echinocțiul de toamnă).

Ce legătură există cu vrăjitoarele din Salem

O parte dintre practicanții wicca susțin că sunt descendenții direcți ai celebrelor vrăjitoare din Salem.

Vrăjitoarele din Salem au fost niște femei acuzate că ar fi practicat magia neagră. Procesul acestora s-a derulat între 1692 și 1693, în localitatea Salem, Massachusetts. Acuzatele au fost găsite vinovate și arse, ulterior, pe rug.

În prezent, cea mai mare comunitate wicca se află în orașul american New Orleans, unde străzi întregi par desprinse din filmele dcu tematică de Halloween.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele