Cazările false pentru Revelion și Crăciun sunt o tradiție: cum te aperi de escrocherie

Cazările false pentru Revelion și Crăciun sunt o tradiție: cum te aperi de escrocherie

Am intrat în aceea perioadă în care revin în prim plan cei care postează oferte false de cazare pentru petrecerea sărbătorilor în cabane sau vile la munte.

Infractorii postează anunțuri pe site-urile de profil folosind date și fotografii false, oamenii îi contactează și plătesc un avans. Apoi, infractorii dispar cu banii și nu mai răspund la telefon.

Majoritatea companiilor spun că în perioada octombrie-decembrie activitatea echipelor antifraudă crește, de altfel mii de anunțuri sunt verificate zilnic pentru a putea ține situația sub control.

La ce trebuie să fii atent

În general  trebuie să acorzi atenție datelor de contact, pozelor, prețului, adresei, numelui și evident, termenii și condițiile contractului, iar dacă acestea îți trezesc suspiciuni, poți să contactezi platforma pentru a încerca să afli dacă respectivul anunț chiar e real.

Mai jos, o să găsești câteva lucruri pe care ar trebui să le ai în vedere, înainte să plătești:

  • Datele de contact – dacă vânzătorul nu poate fi contactat la telefon, trebuie contactată echipa suport a platformei. Compania recomandă ca discuțiile să fie purtate prin platforma de mesagerie a site-ului.
  • Adresa – nu te oprește nimeni și nimic să cauți adresa ca să vezi unde anume este această locație.
  • Numele – orice pensiune respectabilă are o denumire prin care poate fi găsită, așa că nu e niciun capăt de țară dacă întrebi cum se numește pensiunea sau vila.
  • Prețul –  ar trebui să îți ridice un semn de întrebare dacă prețul este foarte mic sau dacă avansul este deosebit de mare.
  • Termenii și condițiile contractului – documentul trebuie analizat cu atenție înainte de semnare pentru a vedea dacă există clauze defavorabile sau suspecte.
  • Plata – atunci când faci plata ai grijă pe ce site ești direcționat  pentru a trimite banii. Din nou, este recomandat să nu dai click pe orice link pe care îl primești, mai ales că toate platformele intermediază plata serviciilor.
Citește și: