Black Friday 2021, o păcăleală în România: toate site-urile care au încercat să te fure. Altex, Flanco, Finestore, toate pe listă

Black Friday 2021, o păcăleală în România: toate site-urile care au încercat să te fure. Altex, Flanco, Finestore, toate pe listă

Black Friday 2021 este o perioadă în care foarte mulți români își cheltuie economiile acumulate peste an. ”Întâmplarea” face că multe dintre reducerile cu care ne confruntăm nu sunt autentice, conform Autorității pentru Protecția Consumatorului.

ANPC a luat foarte în serios numărul fabulos de țepe la adresa românilor cu ocazia Black Friday 2021. Din acest motiv, nu doar că a înmânat o serie stufoasă de amenzi în ultimele zile, dar a făcut publică și o listă cu toate magazinele care ți-au înșelat încrederea. Astfel, ține de tine dacă vei cumpăra de la ei sau nu, important este să înțelegi că nu au fost corecți. Reducerile nu au fost adevărate.

Black Friday 2021 în România, lista magazinelor care te-au mințit

În cel mai optimist caz, lista de mai jos include magazine ale căror oferte erau calculate greșit. În cel mai pesimist caz, au încercat să te fure, în contextul în care, oamenii sunt un pic mai generoși cu cardul de Black Friday și au mai multă încredere că se bucură de reduceri.

11 retaileri au fost controlați și amendați de ANPC în prima zi de activitate a Comandamentului Special Black Friday creat în cadrul instituției, potrivit unui comunicat al instituției. Au fost date amenzi totale de 275.000 de lei și s-au luat 10 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte, doar site-ul www.mediagalaxy.ro remediind abaterile pe loc. Cei 11 operatori verificați și controlați sunt:

  • Altex România SRL – mediagalaxy.ro
  • Flanco Retail SA – flanco.ro
  • FineStore Distribution SRL – magazin de băuturi alcoolice
  • Vivre Deco SA – vivre.ro
  • Studio Moderna SRL – top-shop.ro
  • Arsis Trading SRL – arsis.ro
  • Lc Waikiki Retail Ro SRL – lcv.ro
  • Elefant SRL – elefant.ro
  • Premium Store SRL – premiumstore.ro
  • Pc Garage SRL – pcgarage.ro
  • Evolution Prest Systems SRL – evomag.ro

Conform datelor făcute publice de ANPC, vânzările cu preț redus la retailerii menționați nu s-au raportat la cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile pe aceleași site-uri. „Se creea astfel premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea”, atrag atenția inspectorii autorității.

Citește și: