Bitcoin, din nou pe plus sau pe minus, depinde: performanța din ultimele zile sabotează criptomonedele

Bitcoin, din nou pe plus sau pe minus, depinde: performanța din ultimele zile sabotează criptomonedele

Bitcoin a creat multe tensiuni în ultimele luni și, în fluctuațiile sale, a îngropat o serie stufoasă de alte criptomonede importante. Acest domeniu începe să se apropie din ce în ca mai mult de loto, devenind o chestiune de noroc.

La momentul redactării acestor rânduri, un Bitcoin valora 32.111 de dolari, la câteva zile după ce pasionații de cripto celebrau revenirea peste pragul psihologic de 30.000 de dolari. Performanța respectivă s-a petrecut miercuri, după ce, cu o zi înainte, a scăzut iar sub valoare respectivă, pentru prima dată după 22 iunie.

Cea mai populară criptomonedă a continua să crească după momentul de miercuri, înregistrând o creștere 7-8%. Conform datelor obținute Coinbase, maximul din ultimele zile a fost de 32.300 de dolari, iar această creștere a tras cu ea întreaga industrie de crypto.

Ce se întâmplă cu Bitcoin față de recordul istoric

Una peste alta, revenirea la peste 30.000 de dolari este o veste îmbucurătoare pentru susținătorii criptomonedelor și o sursă de optimism pentru investitorii în Bitcoin care au fost loviți grav în ultimele luni. Nu de alta, dar moneda a fost la 65.000 de dolari în luna aprilie a acestui an, iar cei care au cumpărat la momentul respectiv, până la ora actuală au pierdut aproximativ jumătate din bani.

Partea proastă este că întregul context economic global nu pare să mai favorizeze o creștere atât de impresionantă precum cea din primăvară. Reglementările globale pe marginea criptomonedelor au început să devină din ce în ce mai agresive, iar autoritățile chineze au fost primele care au pus bețe în roate valorosului Bitcoin.

Ca bonus, în prima parte a acestei săptămâni, Comisia Europeană a anunțat marți că vrea interzicerea tranzacțiilor anonime cu Bitcoin și alte criptomonede în Uniunea Europeană, parte a unui pachet mai larg de reforme în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului. Rămâne să vedem cât de repede se vor transpune acele practici de la Bruxelles în legislația locală.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: