Avertisment dur: România se va transforma într-o uriașă groapă de gunoi

Avertisment dur: România se va transforma într-o uriașă groapă de gunoi

Gunoiul reprezintă una dintre cele mai profitabile afaceri, iar în România se pare că avem mulți băieți deștepți care știu să profite din plin de acest fapt.

Teodor Niţă, procuror specializat în combaterea infracţiunilor de mediu de la Parchetul Curții de Apel Constanţa tocmai a lansat un avertisment dur cu privire la țara noastră.

Gunoiul, mai profitabil decât drogurile

Acesta susține că afacerile cu gunoi au devenit mai profitabile decât cele cu droguri. Dacă stăm bine să ne gândim, nu avem nevoie de studii de specialitate și nici de analize amănunțite pentru a ne da seama că așa este. Fiecare dintre noi produce deșeuri, în cantități mai mici sau mai mari. Însă doar puțini consumă stupefiante. Prin urmare, volumul de tranzacționare pe piața gunoiului este unul colosal. Pe cât de mare, pe atât de bănos, se pare!

Din nefericire, specialistul afirmă că, în perioada următoare, situația deșeurilor se va înrăutăți în țara noastră. Transporturile de deșeuri către România se vor intensifica, apreciază Niţă.

„Transferurile ilicite de deşeuri, care constituie o preocupare din ce în mai serioasă a tuturor autorităţilor din UE, au devenit mai bănoase decât drogurile în multe locuri.

Pentru că droguri consumă mai mulţi sau mai puţini, dar deşeuri produc toţi. Omul poluează, prin esenţa lui produce deşeuri”, a spus, într-o intervenție la Digi 24, procurorul Teodor Niţă.

În România e foarte ieftin să depozitezi gunoiul. Dacă ne comparăm cu alte state, constatăm că ne situăm la un nivel ridicol de atractiv pentru cei care se pot îmbogăți din această afacere.

Mai exact, depozitarea tonei de gunoi este între 17 și 35 de euro în România, în timp ce în Marea Britanie este 500 de lire sterline. De asemenea, costul în Italia, de exemplu, ajunge tot la 500 de euro.

Oficialul susține că e nevoie ca autoritățile abilitate să se implice activ în această situație de criză și să ia măsuri pentru a combate fenomenul. Altfel, riscăm să ajungem groapa de gunoi a Europei, iar consecințele acestui fapt le vom resimți, fiecare dintre noi, pe propria piele.

„Unde credeţi că vor veni toate deşeurile Europei dacă nu se iau măsuri? Fix la noi”, a spus procurorul Teodor Niţă.

Citește și: