Audi SkySphere, poate cea mai futuristă mașină dezvăluită în 2021: când va ajunge pe străzi

Audi SkySphere, poate cea mai futuristă mașină dezvăluită în 2021: când va ajunge pe străzi

Divizia premium al grupului Volkswagen prezintă SkySphere. Prima mașină, dintre cele trei concepte anunțate de Audi, va fi lansată în 13 august.

Grupate sub denumirea Sphere,– SkySphere, GrandSphere și UrbanSphere, vor începe să fie prezentate pe rând din această vară. Audi dezvăluie detalii despre cele trei concepte inovatoare privind viitoarele mașini electrice și autonome fără șofer.

În viziunea mărcii germane interiorul mașinilor va deveni  ”un spațiu liber pentru relaxare, conectivitate sau chiar comunicare activă”.

Deschiderea o va face SkySphere, care are deja o formă și caracteristici bine definite.

Audi a prezentat primele imagini și detalii care arată că mașina se poate alungi sau scurta în funcție de dorința șoferului.

Compartimentul motorului și puntea din față se pot retracta cu 250 mm. Iar volanul și pedalele se extind în habitaclu doar atunci când șoferul trece de la deplasarea autonomă la cea controlată de el.

Audi SkySphere vine cu ”personalitate duală”

Vicepreședinte Audi Henrik Wenders spune că tranzacția durează doar câteva secunde și conferă conceptului „o personalitate duală”.

Vehiculul este propulsat de un sistem electric de 450 CP și 750 Nm amplasat pe puntea din spate. Energia mașinii provine dintr-un pachet de baterii de 80 kWh.

În ceea ce privește felul în care va arăta, Audi SkySphere are o înălțime de doar 1.230 mm.

Lungimea în schimb depinde de opțiunea aleasă. În cazul utilizării Grand Tourer (GT), este de 5.190 mm, în timp ce transformarea în roadster presupune reducerea la 4.940 mm.

„Încercăm să oferim o experiență care depășește cu mult ceea ce oferă un roadster astăzi. Audi SkySphere este un mare pas către viitor”, consideră Gael Buzyn, șeful studioului digital de design Audi din Malibu, California.

El mai declară că este puțin probabil ca Audi SkySphere să ajungă în producție în forma sa actuală. Dar, anumite detalii ale vehiculului vor fi folosite în proiectarea viitoarelor modele.

Conceptul revoluționar va avea premiera mondială în 13 august la Monterey Car Week pe iarba celebrului teren de golf de la Pebble Beach.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: